Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Relațiile dintre Rusia și NATO sunt la un nivel critic – Ministerul rus al Apărării

Viceministrul Apărării Fomin: relațiile dintre Rusia și NATO sunt la un nivel critic de redus.
Sputnik
CHIȘINĂU, 12 ian – Sputnik. Relațiile dintre Rusia și NATO sunt la cel mai jos nivel, acest lucru se întâmplă pe fundalul amenințării teroriste, a desfășurării cursei înarmărilor, a apreciat Ministerul rus al Apărării.
”Relațiile dintre Rusia și NATO sunt la un nivel critic de redus, acest lucru se întâmplă pe fundalul unei instabilități globale, a amenințării teroriste, desfășurării unei noi curse a înarmărilor, precum și degradării complete a arhitecturii securității în Europa”, a declarat viceministrul rus al Apărării Aleksandr Fomin, citat într-un comunicat al ministerului de resort.
Totodată, Ministerul Apărării menționează că NATO ignoră măsurile de detensionare propuse de Rusia în cadrul Consiliului Rusia – NATO.
”A fost menționat că partea rusă i-a propus în mod repetat Alianței să fie luate măsuri de deescaladare a situației. Din partea Alianței, inițiativele rusești au fost ignorate. Acest lucru creează premise pentru apariția unor incidente și conflicte, subminează fundamentele securității”, este menționat în comunicat.
Pe 12 ianuarie, la Bruxelles s-a desfășurat prima ședință din ultimii doi ani a Consiliului Rusia-NATO. Negocierile au început la ora 10:00, ora locală, și au durat mai bine de patru ore.
Delegația Rusiei la întâlnire este reprezentată de ministrul adjunct de externe Aleksandr Grușko și ministrul adjunct al apărării Aleksandr Fomin, care au participat la discuțiile de la Geneva. Din partea NATO sunt prezenți secretarul general al blocului, Jens Stoltenberg, și reprezentanți ai treizeci de țări aliate. Evenimentul a constituit o continuare a negocierilor cu Statele Unite privind garanțiile de securitate, care au avut loc în perioada 9-10 ianuarie în Elveția.
Internaţional
Stoltenberg - NATO este interesată să discute cu Rusia controlul armamentului
Consultări în aceeași problemă sunt programate și mâine, pe platforma de la Viena a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. La sfârșitul anului 2021, Rusia a publicat proiectele de acorduri cu SUA și înțelegeri cu NATO privind garanțiile de securitate. Moscova solicită între altele de la partenerii săi occidentali garanții privind renunțarea la extinderea în continuare a NATO spre est, aderarea la bloc a Ucrainei și la crearea de baze militare în țările post-sovietice.
Consiliul Rusia-NATO a fost creat în 2002 ca platformă pentru dezvoltarea coordonării. După 2008, activitatea a fost ”înghețată, în 2014 relațiile au devenit și mai tensionate. O înrăutățire definitivă a interacțiunii a avut loc în octombrie anul trecut, când NATO a revocat acreditările a opt diplomați ruși. Drept răspuns, Moscova a decis să suspende activitatea misiunii permanente la sediul NATO din Belgia și să închidă misiunea de comunicații militare și biroul de informare al blocului de la Moscova.