Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Prefectul Capitalei, despre noile restricții

Alexandra Văcaru a făcut anunțul așteptat de bucureșteni referitor la noile măsuri de limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus, în condiițiile în care incidența cazurilor în municipiul București a depășit pragul de 3 la mia de locuitori.
Sputnik
BUCUREȘTI, 12 ian – Sputnik. Se iau măsuri de limitare a infecției cu noul coronavirus în municipiul București, după ce incidența cazurilor a depășit 3 la mia de locuitori.
Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, a anunțat miercuri, 12 ianuarie 2022, noile măsuri care se vor lua pentru limitarea răspândirii coronavirusului.
Văcaru spune că vor exista restricții pentru cei care circula cu mijloacele de transport în comun, restaurantele și cafenelele vor funcționa în intervalul 5:00-22:00, iar cursurile în anumite școli vor trece în regim online.
Începând de luni, 17 ianuarie 2022, școlile și grădinițele cu rata de vaccinare a personalului sub 60% urmează să treacă în online. Sunt vizate, astfel, 55 de școli și grădinițe, informează antena3.ro.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi, 11 ianuarie 2022, că 54-55 de şcoli din Bucureşti ar putea trece în sistem online de săptămâna viitoare, dacă rata incidenţei cazurilor COVID-19 va trece de 3 la mie în Capitală, iar procentajul de vaccinare al cadrelor didactice nu va depăşi 60% în acele unităţi.