Analize și opinii
Materiale de analiză și opinii

Cine sărbătorește Crăciunul ”pe vechi”

Bucuria Nașterii Domnului este trăită în luna ianuarie de zeci de milioane de creștini din întreaga lume. Și în România, mai multe comunități creștine se bucură de Crăciun pe 7 ianuarie.
Sputnik
BUCUREȘTI, 6 ian – Sputnik. Majoritatea credincioșilor creștin- ortodocși, dar și un număr important de credincioși greco-catolici prăznuiesc Crăciunul după calendarul iulian și nu după cel gregorian. Astfel, data de 7 ianuarie și nu cea de 25 decembrie, este cea în care ei trăiesc bucuria Crăciunului.

Crăciunul „pe vechi” la creștinii armeni

La fel, credincioșii armeni, care aparțin Bisericii Apostolice Armene, o Biserică veche, fondată în secolul al IV-lea, dar care la conciliul de la Calcedon s-a rupt de comuniunea cu mare parte din lumea creștină, păstrează obiceiul străvechi de a serba Crăciunul odată cu Botezul Domnului, pe 6 ianuarie.
Grafică Info
Cum este sărbătorit Revelionul și Crăciunul în Moldova
În România există atât credincioși armeni ortodocși, fii canonici ai Bisericii Apostolice Armene, ce are un scaun episcopal la București, cât și armeni catolici, fii canonici ai Bisericii Catolice, dar păstrând ritul armean. Sediul lor canonic este la Gherla, un vechi și cunoscut centru de cultură și spiritualitate armenească în inima Europei.
În România sunt mulți care serbează Crăciunul după calendarul iulian, sau ”pe vechi”, cum se spune în popor.
Sunt creștinii ortodocși pe stil vechi, ai căror părinți au refuzat schimbarea calendarului bisericesc în anul 1924 și au părăsit comuniunea cu Biserica Ortodoxă română. Aceștia numără câteva zeci de mii de credincioși și sunt prezenți în toată România, dar mai ales în Moldova.
Centrul duhovnicesc al Bisericii ”stiliste”, cum mai e cunoscută, este mânăstirea Slătioara, din județul Suceava. Biserica are în frunte un mitropolit, secondat de 10 ierarhi.

Crăciunul „pe vechi” la creștinii lipoveni

O altă comunitate creștină care serbează pe 7 ianuarie Crăciunul este cea a creștinilor lipoveni, organizați în Mitropolia Ortodoxă Rusă de Rit Vechi, cu sediul la Brăila, dar cu comunități în toată țara dar și în toată lumea.
Credincioșii lipoveni au părăsit Rusia în secolele XVII-XVIII, pentru a își putea trăi credința după ritul vechi, practicat de strămoșii lor. Au ales părțile acestea de lume, tocmai pentru că erau cunoscute pentru toleranța lor religioasă.

Crăciunul „pe vechi” la Vicariatul Ortodox Ucrainean din România

O altă comunitate, de data aceasta creștin-ortodoxă, subordonată canonic Patriarhiei române, este Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, cu două protoierii, una în Banat și alta în Maramureș. Credincioșii din acest Vicariat serbează și ei Crăciunul pe stil vechi.

Crăciunul „pe vechi” la Mitropolia Basarabiei

De altfel Biserica Ortodoxă română are o mitropolie întreagă, a Basarabiei, unde preoții și credincioșii păstrează calendarul iulian, spre deosebire de majoritatea confraților lor.

Crăciunul „pe vechi” la greco-catolicii ucraineni

În sfârșit există și o mică comunitate de greco-catolici ”stiliști”, din Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean.
Tuturor acestor frați creștini le dorim Sărbători fericite, pline de har, lumină și bucurii.