BUCUREȘTI, 4 ian- Sputnik. Doar în județul Sibiu, 343 de sibieni au fost amendați din pricina necompletării formularului digital, în perioada cuprinsă între Crăciun și Anul Nou.
”Urmarea prevederilor OUG 129/2021 am constatat că un număr de 503 persoane din județul Sibiu, în perioada 25-31 decembrie 2021, nu au completat formularul digital de intrare în țară. Ca urmare, la solicitarea Ministerului Sănătății de a se dispune și raporta măsurile aplicate, s-au încheiat 343 procese verbale de contravenție în valoarea de 686.000 lei”, a spus directorul DSP Sibiu, Lucian Blăguțiu.
De pe data de 20 decembrie toate persoanele care sosesc pe teritoriul României au obligația de a completa electronic formularul digital. Acesta are scopul de a putea monitoriza pe călători în contextul pandemiei COVID-19.