BUCUREȘTI, 3 ian – Sputnik. Știrea a fost făcută publică de Victor Ciutacu, pe contul său de socializare. Acesta nu și-a ascuns emoția, mai ales că vestea i-a fost transmisă personal jurnalistului român de către însuși arhiepiscopul Teodosie.
”Vestea sfârșitului de an pentru mine a fost că Arhiepiscopia Tomisului m-a distins cu Crucea Dobrogei. Și m-a bucurat și mai tare faptul că am aflat-o nu din vreun comunicat de presă impersonal, ci direct la ÎPS Teodosie. Care a avut delicatețea să mă caute pe 31 decembrie (până m-a găsit și a durat ceva) să mă anunțe personal.
Nu-s defel familiarizat cu rânduielile bisericești, dar înțeleg că e cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Tomisului (dacă greșesc, să mă corecteze degrabă Eugen Tănăsescu) și că o voi primi pentru sprijinul pe care eu (născut evreu, botezat ortodox) l-am acordat ortodoxiei în cel de-al doilea an al pandemiei.
Scriu și aici, în rezumat, ce i-am spus și înaltului ierarh. Dincolo de obișnuitele politețuri de complezență, sunt realmente impresionat și onorat. Și voi face tot ce-mi stă în putință să ajung cât mai curând la Constanța să-mi ridic distincția...”, a scris pe pagina sa de Facebook, cunoscutul jurnalist.
Această distincție eparhială, cea mai importantă din Arhiepiscopia Tomisului, a fost conferită mai multor personalități din Dobrogea, foști deținuți politici, preoți cu activități culturale intense, dar și unor sportivi performanți, cum este Simona Halep.