BUCUREȘTI, 3 ian - Sputnik. Renate Weber, care s-a remarcat ca Avocat al Poporului care a apărat drepturile și libertățile individuale în perioada pandemiei, atrage atenția într-un editorial pe blogul lui Cristoiu că pandemia actuală înseamnă sfârșitul drepturilor omului așa cum le-am cunoscut în ultimii 75 de ani.
Astfel, spune Weber, după cel de-al Doilea Război Mondial, legislația internațională de protecție a drepturilor omului la nivelul ONU, dar mai ales la nivel european și al Americilor de Nord și de Sud, a fost elaborată având în centrul ei omul ca ființă individuală. Protecția drepturilor omului înseamnă a-l apăra pe individ în raport cu statul, cu mașinăria instituțională a acestuia, gata oricând să-l strivească, mai arată ea, amintind însă că, timp de decenii, la nivel filozofic și juridic, bătălia s-a dat între teoria protecției individului și teoria drepturilor colective care, în numele apărării comunităților, îl obligă pe individ să se supună regulilor acestora.
Renate Weber spune că până de curând protecția individului a avut câștig de cauză mai ales în privința drepturilor civile și politice, adică a dreptului la viață, a dreptului de a nu fi supus torturii sau unor tratamente inumane și degradante, a dreptului la libertatea de religie, de gândire, de exprimare, a dreptului la viață privată, la un proces corect și echitabil, a libertății de mișcare, a libertății de întrunire și de a manifesta etc.
Ea mai arată că orice sistem de dictatură sau sistem autoritar invocă primatul protecției colective pentru a domina și chiar supune individul, restrângând-i drepturile.
După căderea comunismului în Europa, continuă Renate Weber, părea că teoria drepturilor individuale a câștigat.
Însă, observă Renate Weber, dacă până acum drepturile civile și politice rămăseseră drepturi individuale, pandemia ultimilor doi ani, de fapt metodele de combatere a acestei pandemii, au răsturnat complet acest raport, iar asta s-a întâmplat mai ales în țările care anterior susținuseră drepturile individuale ale omului.
”Marea schimbare e a țărilor denumite generic occidentale sau democrații funcționale. Mă refer la întreaga Europă, la Statele Unite, la Canada, Australia, Noua Zeelandă. Pentru prima dată, după cel de-al Doilea Război Mondial, când drepturile civile și politice ale indivizilor au fost restrânse invocându-se protecția colectivităților de o manieră care afectează însăși esența drepturilor, aneantizându-le”, trage ea un semnal de alarmă.
Ea arată că acest control total pus în practică de guvernele considerate democratice schimbă pentru totdeauna soarta noastră și a drepturilor noastre.
”A început cu o cenzură feroce, manifestată în primul rând pe rețelele sociale, pentru că acolo ideile și informațiile se propagă cu mare viteză. Și a fost simplu de realizat având în vedere malversațiunile uriașe politice și economice în care Mark Zuckerberg, rețelele lui și cei din spatele lor sunt amestecați de ani de zile”, descrie Renate Weber situația din pandemie. Ea arată că și presa tradițională sau online a fost ușor de supus, având în vedere dependența ei de fonduri tot mai greu de primit.
”Orice îndoială în legătură cu felul în care a început pandemia, orice întrebare privind gestionarea ei, orice punct de vedere contrar celui oficial, acceptat la nivel planetar prin OMS și la nivelul fiecărei țări prin vocile doar ale anumitor epidemiologi și preluate repede de guverne, au fost categoric interzise”, descrie Weber dictatura care s-a născut în Vest.
Ea amintește de conturi de Facebook suspendate sau chiar eliminate, înregistrări șterse de pe internet, ostracizarea celor care au gândit diferit, chiar eliminarea lor socială și profesională.
”Cenzura s-a aplicat tuturor, medici, jurnaliști, activiști, politicieni sau oameni obișnuiți. Nu mă îndoiesc că guvernele însele au fost uluite de supușenia propriilor popoare, pe care le considerau libere, de felul în care s-au lăsat îngenuncheate și, mai ales, de felul în care oameni născuți și crescuți liberi s-au transformat în contestatari ai drepturilor celorlalți”, remarcă Weber.
Ea arată că tocmai asta e marea problema, nu doar atitudinea guvernelor, care au invocat și invocă nevoia de a apăra sănătatea publică, ceea ce e de înțeles, între niște limite.
”Problema e a oamenilor născuți și crescuți în lumea drepturilor și libertăților individuale, pe care le-au considerat ceva firesc, dar la care au renunțat extrem de ușor în numele protecției colectivităților cărora doar ei le aparțin”, pune Weber degetul pe rană.
Mai grav, ea nici nu vede cale de întoarcere la drepturile omului, așa cum le știa.
”Câtă vreme state democratice vor să impună, în ropotele de aplauze ale majorității, obligativitatea unui vaccin ca modalitate de combatere a unei pandemii despre care tot nu se știe mare lucru, cum nu se știe nici despre vaccin, este evident ca drepturile colective vor avea întâietate asupra celor individuale”, observă ea cu gravitate.
De asemenea, ea remarcă felul insidios în care s-a ajuns aici: felul în care OMS și statele lumii și-au propus să lupte cu pandemia, nu cu virusul. Pentru a combate virusul, insistă Renate Weber, ar fi fost suficient un tratament adecvat care însă nu e nici azi disponibil pentru toată lumea.
”Pentru a combate pandemia au fost utilizate restricții severe ale libertății de mișcare, închideri de țări și activități, carantine, izolări, internări forțate, vaccinuri și, din nou, după un an restricții severe ale libertății de mișcare, închideri de țări și activități, carantine, izolări, rapeluri peste rapeluri de vaccin. Si nu e sigur că s-a terminat”, arată Weber cât de greșit a fost pusă problema.
Ea amintește că au mai fost, în ultimii 75 de ani, și alte epidemii care au avut nevoie de abordări complexe, inclusiv de campanii de vaccinare, de exemplu contra poliomielitei, contra tuberculozei, contra rujeolei, dar niciodată până acum nu a fost folosită agresivitatea colectivă pentru impunerea lor.
”Când drepturile colective sunt astfel susținute și impunerea lor se face prin constrângere, directă sau indirectă, cele individuale deja au murit. Mi-aș dori să nu am dreptate. Niciodată nu mi-am dorit atât de mult să nu am dreptate”, își încheie Weber editorialul în care anunță, de fapt, sfârșitul drepturilor omului și instaurarea dictaturii.