BUCUREȘTI, 1 ian – Sputnik. În anul 2022, românii vor lua bani cu o mână și vor da cu alta. Și aceasta pentru că noul an va aduce românilor o creștere a salariului minim, a punctului de pensie și a alocațiilor pentru copii dar, în același timp, electricitatea și carburanții se scumpesc începând de sâmbătă, 1 ianuarie 2022.
Creșteri de venituri pentru români
În 2022, salariul minim va fi de 2.550 lei brut, reprezentând o creştere de 10,8% comparativ cu cel din 2021. Punctul de pensie va creşte cu 10%, la 1.586 lei, iar indemnizaţia socială minimă se majorează la 1.000 lei.
Alocația de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, dar şi pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani se majorează la 243 de lei.
Tot începând cu 1 ianuarie 2022, creşte la 600 de lei şi alocaţia pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, scrie economica.net.
Scumpiri de la 2022
Începând cu 2022, crește ușor nivelul accizelor, el fiind indexat cu inflația, pentru aproape toate categoriile de produse.
Excepție fac țigaretele, unde nivelul accizelor rămâne la 563,97 de lei pentru 1000 de bucăți.
Potrivit cifrelor publicate de Ministerul Finanţelor, la benzina cu plumb accizele urcă la 2.226,24 lei/1.000 litri, de la 2.149,09 lei/1.000 litri în acest an, la benzina fără plumb la 1.892,72 lei/1.000 litri, de la 1.827,13 lei în prezent, iar la motorină accizele aplicabile anul viitor vor fi de 1.734,66 lei/1.000 de litri faţă de 1.674,55 lei/1.000 litri în acest an. Acest lucru va duce la o creştere de circa 7 bani pe litru a preţului carburanţilor la pompă.
Acciza la bere creşte la 3,77 lei/hl/1 grad Plato, de la 3,64 lei, în timp ce la berea produsă de producătorii independenţi a căror producţie anuală nu depăşeşte 200.000 hl taxa a fost stabilită la 2,08 lei, în creştere de la 2,01 lei. La vinuri spumoase, acciza va fi de 54,14 lei pe hl de produs, faţă de 52,26 lei, iar la alcoolul etilic produs de micile distilerii – 1.889,44 lei, de la 1.823,96 lei.
Referitor la gazul natural utilizat drept combustibil pentru motor, acciza va creşte la 14,08 lei/GJ, de la 13,59 lei, la electricitate utilizată în scop comercial noile accize aplicabile de anul viitor vor fi de 2,71 lei//MWh faţă de 2,61 lei în prezent, iar la electricitate utilizată în scop necomercial de 5,42 lei/MWh, faţă de 5,23 lei/MWh.
Cresc facturile la electricitate
Pentru 2022 sunt anunțate scumpiri și pentru electricitatea consumată în regim de serviciu universal, adică pentru cei aproximativ 3,7 milioane de consumatori care nu au încheiat încă un contract pe piaţa liberă.
Potrivit deciziilor ANRE, tarifele cresc cu 50-90%, în funcţie de furnizor.
În perioada iernii, utilizatorii nu vor plăti efectiv aceste preţuri, întrucât facturile sunt plafonate şi compensate din bugetul de stat până la 31 martie 2022.
Din păcate, aceste tarife sunt valabile până la mijlocul anului viitor şi nu există deocamdată vreo decizie privind eventuala prelungire a măsurilor de sprijin.
Scad tarifele la telefonia fixă și mobilă
Începând cu 1 ianuarie 2022, tarifele la telefonie fixă şi mobilă vor scădea cu 22%. Acest lucru se întâmplă ca urmare a unui regulament al Comisiei Europene.
Mai exact, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile reţele, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,07 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile reţele.
Pensionarii, vizați de la 1 ianuarie 2022
Și pensionarii sunt vizați de o serie de decizii ale autorităților. Astfel, de la 1 ianuarie 2022, se aplică plata CASS de către pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei.
De asemenea, TVA pentru energie termică a fost redusă cu 5% până la 31 martie; TVA a fost stabilită la 5% pentru locuinţele mai ieftine de 140.000 de euro.
Tot începând cu 1 ianuarie, se vor acorda din nou vouchere de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei. Tichetele cadou vor putea fi acordate de angajatori numai propriilor salariaţi, nu şi altor persoane fizice, ca până acum.
Mai precis, valoarea cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele-cadou, care pot fi acordate de angajatori de la 1 ianuarie se majorează de la 150 de lei la 300 lei.
Tot de la 1 ianuarie 2022 începe perioada de aplicare a salariului minim de 24 de luni.
Nu în ultimul rând, programul IMM Invest şi subprogramul Agro IMM Invest au fost prelungite şi vor beneficia în 2022 de un plafon de zece miliarde de lei.