BUCUREȘTI, 25 dec - Sputnik. Astăzi, președintele rus, Vladmir Putin, a discutat telefonic cu omologul său sârb, Aleksandar Vučić, se anunță în comunicatul de presă difuzat de către administrația de la Kremlin.
„O atenția deosebitî în cadrul discuție a fost acordată subiectului ce ține de livrările de gaze naturale Serbiei”, se menționează în comunicat.
Conducătorii celor două state, au menționat, că în privința acestui subiect au fost stabilite o serie de acțiuni care fac posibil ca la momentul de față această țară balcanică să poată fi aprovizionată cu necesarul de gaze naturale.
Reaminitim că, în data de 25 noiembrie curent, Vladimir Putin l-a primit pe Aleksandar Vučić la reședința sa din Soci în urma unei vizite oficiale întreprinse în Rusia de liderul statului sârb. În cadrul acelei vizite, a fost convenit de către șefii celor două state că, Rusia va furniza Serbiei în următoarele șase luni gaze naturale la un pret de 270 de dolari pentru o mie de metri cubi și au convenit asupra unor înțelegeri de principiu în ce privește majorarea și stabilirea unui grafic flexibil cu privire la aprovionarea cu gaze în această țară.
În prezent, Rusia este unicul furnizor de gaze naturale în Serbia, care în ultimii ani a contractat peste două miliarde de metri cubi, achizițiile fiind efectuate prin conducta care tranzita Ucraina și Ungaria.
La începutul anului 2021 în Serbia a fost deschiderea oficială un nou gazoduct care trece prin Bulgaria și este conectat la magistrala de gaz Turkish Stream.