BUCURESTI, 24 dec – Sputnik. Proiectul de lege care transformă permisul de sănătate în carnet de vaccinare va fi prezentat luni la un Consiliu extraordinar de Miniștri. Textul indică faptul că decretul trebuie să stabilească, printre altele, cazurile „în care interesul pentru sănătatea publică şi starea de sănătate evaluată în condiţiile prevăzute [...] necesită documente justificative cumulative”.
Potrivit Le Parisien, această frază sugerează că persoanele vaccinate vor fi obligate să prezinte un test negativ pentru a merge în anumite locuri cu risc. Dacă Ministerul Sănătății a confirmat că vrea să „prevadă” această posibilitate, nu a precizat însă despre ce locuri va fi vorba exact.
Măsuri similare sunt deja în vigoare în Germania și Austria, ceea ce sugerează că ar putea fi vizate cluburile de noapte, teatrele, cinematografele și evenimentele sportive.
În aceste țări, regula este uneori denumită 2G+, expresie care se referă la cuvintele germane „geimpf” (vaccinat) și „genesen” (vindecat). În Elveția, din 20 decembrie, numai persoanele vaccinate și vindecate, cu rezultate negative la teste, vor fi admise în discoteci și baruri, precum și la activități sportive și culturale.
Varianta Omicron
Acest proiect este menționat de autorități în săptămâna în care Franța se confruntă cu o creștere record a numărului de noi contaminări. Potrivit Ministrului Sănătăţii Olivier Véran, varianta Omicron, care este deosebit de contagioasă, ar putea deveni majoritară în zilele următoare.
Pe 17 decembrie, prim-ministrul Jean Castex a recomandat francezilor, vaccinați sau nu, „să se testeze în orele premergătoare sărbătorilor”. Pe 23 decembrie, Emmanuel Macron i-a sfătuit pe cei care plănuiesc să se întâlnească cu familia de Crăciun să facă „un test preventiv”.
Temerile guvernului
Întrebat de Le Parisien, un consilier ministerial nu exclude faptul că adoptarea acestei reguli poate provoca „un fel de oboseală” în rândul francezilor. De altfel, în Elveția, măsura a afectat locurile de agrement. Cotidianul local Matin relatează că un parc acvatic a suferit o pierdere de 50% a frecvenței din partea clienţilor ca urmare a acestei măsuri. Federația Elvețiană a Site-urilor de Agrement (FSL), citată de presa locală, consideră că „impunerea 2G+ nu este o măsură viabilă fără sprijin rapid”.