Conform prognozei meteo de la Administrația Națională de Meteorologie, vineri, 24 decembrie, în Ajun de Crăciun vremea va fi primăvăratică, cu temperaturi de până la 12 grade Celsius, cu excepția zonelor montane.
Vremea la munte, conform prognozei meteo de la ANM
Pentru astăzi, 24 decembrie, meteorologii prognozează următoarele temperaturi pentru stațiunile montane populare din România:
Ceahlău: -4 grade Celsius
Păltiniș: 3 grade Celsius
Poiana Brașov: 3 grade Celsius
Predeal: 3 grade Celsius
Rânca: 2 grade Celsius
Semenic: 2 grade Celsius
Sinaia: 1 grade Celsius
Stâna de Vale: 2 grade Celsius
Straja: 3 grade Celsius
Vremea la în București, conform prognozei meteo de la ANM
La București va fi vreme înnourată, conform prognozei meteo de la ANM, dar cu temperaturi pozitive.
Astfel, vineri, 24 decembrie, în ziua Ajunului Crăciunului, temperatura aerului în București va varia între 2 și 6 grade Celsius.
Vremea în toată România, conform prognozei meteo de la ANM
În România valorile termice maxime se vor situa între 0 și 12 grade Celsius, conform prognozei meteo de la ANM, iar temperatura minimă va varia între -1 și 7 grade.
Avertizări meteo ANM - cum va fi vremea în zilele de Crăciun
Conform avertizărilor meteo de la ANM, în Interval 23 decembrie, ora 22:00 – 26 decembrie, ora 10:00 vremea este caracterizată de fenomene precum precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și polei.
„În nordul, centrul și vestul țării temporar vor fi precipitații, moderate cantitativ, iar cantitățile de apă, acumulate pe tot parcursul intervalului, vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp, cu precădere în zona deluroasă și montană aferentă”, precizează ANM.
Pe parcursul zilei de vineri (24 decembrie) în zonele joase de relief precipitațiile se vor transforma treptat în ploaie, iar îndeosebi în noaptea de vineri spre sâmbătă (24 / 25 decembrie) și sâmbătă (25 decembrie), la munte, la altitudini mai mici de 1700 m, vor predomina ploile, determinând topirea stratului de zăpadă. Local se va forma polei.