BUCUREȘTI, 21 dec. – Sputnik. În timpul unui miting regizat perfect ca să aclame și să susțină regimul Ceaușescu, reacția populației a declanșat șirul de evenimente ce au dus la prăbușirea comunismului în România.
Dată fiind centralizarea României, deși revoluția română începuse la Timișoara de 5 zile, iar forțele revoluționare preluaseră practic controlul asupra orașului, revoluția nu ar fi putut învinge dacă nu s-ar fi declanșat și la București.
În fața unei mulțimi tot mai greu de stăvilit, Ceaușescu a încercat să ofere populației promisiunea unor creșteri de salarii, pensii și venituri sociale. Însă era prea târziu.
În mai puțin de 24 de ore, la ora 12,06, pe 22 decembrie, cuplul Ceaușescu fugea din sediul puterii și regimul comunist părăsea definitiv puterea pentru a se duce în istorie.
Aceste 24 de ore, pline de evenimente, dramatism, mistere încă neelucidate, au reprezentat ultima zi a epocii comuniste din istoria României. În aceste ultime ceasuri ale comunismului românesc, Ceaușescu a încercat să salveze regimul prin apelul la represiunea armată.
În noaptea de 21 spre 22 decembrie, forțele de represiune ale regimului (armată, miliție, Securitate) au tras în manifestanți, au încercat să îi sperie, au încercat să negocieze. Sub presiunea evenimentelor, ministrul Apărării Naționale, generalul Milea, s-a sinucis, iar șefii armatei, serviciilor și cei din eșalonul 2 al sistemului, au părăsit corabia deja în naufragiu, a puterii.
În volumul său de conversații cu Aurel Rogojan, generalul Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, menționează că, tot în aceeași noapte, a avut o încercare de a convinge pe generalul Milea, ministrul Apărării, să preia ei frâiele tot mai evidentei revoluții, arestându-i pe cei doi Ceaușești și pe apropiații acestuia. Milea l-ar fi refuzat.
La sfârșitul celor 24 de ore, temutul cuplu Ceaușescu, care condusese cu mână de fier România timp de aproape 25 de ani, devenise un cuplu de bătrâni fugăriți, victimele sigure ale unui popor ce în acel moment îi ura, dar și ai noii conduceri a României, direct interesată în acel moment de un singur lucru: să îl împiedice pe Ceaușescu nu să revină la putere (lucru imposibil oricum) ci să nu își scrie/povestească memoriile.