BUCUREȘTI, 18 dec – Sputnik. Mobila românească a fost și continuă să fie foarte prețuită în Rusia. Acest lucru este întărit chiar de anunțul pe care l-a transmis compania HRONOTOP, din Moscova, angajată în restaurarea și vânzarea de mobilier de epocă produs în 1950-1980 în țările Pactului de la Varșovia și URSS .
Alexandra Avakova, fondatorul companiei, spune că una dintre direcțiile activității este restaurarea pieselor de mobilier vintage din anii 30-60 ai secolului XX și, pe lângă lucrările de restaurare, caută și informații despre originea articolelor de mobilier care vin în Rusia. ”Apoi, în urma rezultatelor, emitem proprietarilor mici ”pașapoarte” cu indicarea producătorului, perioada de fabricație a articolului și o descriere a lucrărilor de restaurare efectuate”, a explicat Avakova într-un mail trimis directorului comercial al companiei SC SIMEX SA Gabriel Antoniu Lavrincic.
Fondatoarea companiei rusești a precizat că firma sa primește spre restaurare foarte mult mobilier produs în România, dar că se confruntă cu problema unui vid complet de informații despre producători, designeri etc.
Acest lucru se întâmplă deoarece cea mai mare parte a mobilierului din România a fost furnizat URSS prin intermediul companiei de comerț exterior ”Export Lemn”. Cel puțin asta spun etichetele de pe produse.
Dacă informațiile despre mobilierul sovietic, cehoslovac și polonez pot fi găsite de obicei pe site-urile magazinelor de mobilă de epocă, nu același lucru se poate spune despre cel românesc.
Din păcate, nu vorbesc româna, iar o căutare sumară prin Google translator nu a arătat niciun astfel de magazin în România.
Alexandra Avakova cere ajutor pentru obținerea de informații despre
producătorii de mobilă din România în anii 40-60 ai secolului trecut. ”Poate există o persoană care ar putea să ne ajute cu acest lucru, desigur, oferim remunerație decentă? Voi fi recunoscătoare pentru orice indicii, sfaturi și recomandări”, a transmis Alexandra Avakova.