BUCUREȘTI, 17 dec – Sputnik. NATO a confirmat că a primit propunerile Rusiei cu privire la garanțiile securitate și a declarat că alianța va lua în considerație opinia Ucrainei în cadrul oricăror discuții.
“Am dat clar de înțeles că orice dialog cu Rusia trebuie să vizeze, de asemenea, îngrijorările NATO cu privire la acțiunile Rusiei, să aibă la bază principiile fundamentale și documentele cu privire la securitatea europeană și să se desfășoare cu consultarea partenerilor europeni ai NATO, cum ar fi Ucraina”, a declarat la Bruxelles secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, în cadrul unei conferințe de presă susținute cu premierul Bulgariei, Stefan Ianev.
Alianța Nord-Atlantică este dispusă să conlucreze cu Rusia în ceea ce privește consolidarea încrederii reciproce, a mai adăugat oficialul.
Președintele rus, Vladimir Putin, declarase mai devreme despre necesitatea demarării unor negocieri cu Washingtonul și aliații lui cu privire la elaborarea unor înțelegeri internaționale clare, care ar exclude expansiunea NATO spre Est.
La rândul său, MAE al Rusiei a publicat pe 17 decembrie proiectele de acorduri ale Rusiei cu NATO și SUA cu privire la garanțiile de securitate.
Documentele, în special, exclud extinderea alianței și aderarea Ucrainei, desfășurarea unor trupe și arme în afara statele, la situația în care s-au aflat în mai 1997, precum și prevede renunțarea la orice activități militare ale NATO în Ucraina, Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală.
Consilierul președintelui SUA pentru securitatea națională, Jake Sullivan, după discuția telefonică dintre Vladimir Putin și Joe Biden la începutul lui decembrie, a declarat că liderul american nu și-a asumat niciun fel de angajamente de neadmitere a Ucrainei în NATO. Casa Albă consideră că orice țară este liberă să aleagă cu cine se poate uni, a adăugat Sullivan.