BUCUREȘTI, 15 dec – Sputnik. Se anunță schimbări pentru cadrele didactice în ceea ce privește salarizarea începând cu luna ianuarie a anului 2022.
Cel puțin, aceasta este concluzia informațiilor transmise de surse guvernamentale, care susțin că Executivul României discută exceptarea din ordonanța care prorogă o serie de măsuri ce ar intra în vigoare începând cu 2022 a creșterii salariilor profesorilor.
Sursele guvernamentale au declarat, pentru edupedu.ro, că se discută câteva excepții la ordonanța clasică, de la final de an, care prorogă termenele de intrare în vigoare a unor măsuri care ar avea impact bugetar.
”Este vorba despre majorările pentru salariile celor din sectorul sanitar, ale cadrelor didactice”, au declarat sursele citate potrivit edupedu.ro.
Salariile cadrelor didactice ar fi trebuit să crească începând cu 1 septembrie 2020 cu 16%, după cum anunța Ministerul Educației.
În data de 14 august 2020, Ministerul Educației preciza că Guvernul a stabilit că aplicarea devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art. 38 alin. (41) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, va intra în vigoare de la 1 septembrie 2021.
Majorarea era prevăzută în Legea salarizării pentru anul 2022, dar a fost devansată și majorările au fost acordate mai devreme, ceea ce înseamnă că de la 1 ianuarie 2020 salariile pentru profesori au crescut cu 8% (prima tranșă), informa edu.ro.
Ministerul Educației dădea asigurări că majorarea de 16% (tranșele a doua și a treia), care semnifică atingerea nivelului majorărilor prevăzute pentru anul 2022 și care a fost mutată pentru 1 septembrie 2020 (devansată, deci, cu doi ani), este ”acum prevăzută pentru 1 septembrie 2021”.
”Mai exact, se menține un grafic de acordare a majorărilor stabilite inițial pentru anul 2022, mai devreme cu un an față de ceea ce s-a decis în Parlament”, preciza Ministerul Educației.