CHIȘINĂU, 15 dec - Sputnik. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, merge mâine într-o vizită de lucru în capitala României. Acesta va fi însoțit de secretarul de stat pe dezvoltare regională, Ana Mardare, și de secretarul de stat pe domeniul energetic, Constantin Borosan.
Mâine, aceștia urmează să se întâlnească cu István-Loránt Antal, președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse minerale, Senatul României; Ciprian-Constantin Șerban, președintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură, Camera Deputaților; Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene; Virgil-Daniel Popescu, ministrului Energiei, dar și cu reprezentanții Operatorului Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale din România (OPCOM), Transelectrica, Transgaz, Romgaz, OMV Petrom și Rompetrol.
V️ineri, 17 decembrie, delegația Republicii Moldova se va întâlni cu Sorin Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, dar și cu Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Amintim că săptămâna trecută și premierul Natalia Gavrilița a fost într-o vizită de lucru la București, unde a abordat mai multe subiecte de interes comun în contextul implementării acțiunilor stabilite în Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova.