BUCUREȘTI, 13 dec – Sputnik. Bucureștenii nu vor avea un Revelion 2022 în stradă, cu petreceri și distracție.
Edilul Capitalei, Nicușor Dan, spune că, de Revelion 2022, nu va fi organizată o petrecere în aer liber.
Primarul General, Nicușor Dan, a explicat că noile condiții de participare la evenimente publice au fost anunțate la începutul lunii decembrie, ceea ce înseamnă că nu a mai fost timp pentru organizarea acestora, informează dcnews.ro.
Primarul General a mai declarat că operatorii privați care doresc să organizeze spectacole de Anul Nou o pot face, după plata taxelor necesare și conform legislației în vigoare.
Reamintim că Guvernul României a decis că pot fi organizate petreceri de Revelion în aer liber în acest an.
Întrebarea care se pune este alta. Și anume dacă primăriile au timp să se ocupe.
Edilul municipiului Buzău, Constantin Toma, dă asigurări că buzoienii vor putea petrece Revelion 2022 în stradă, acolo unde se va organiza petrecerea de Anul Nou.
Toma a decis că buzoienii vor putea petrece alături de cei dragi, dar și de câțiva artiști, pe platoul din Piața Dacia. În acest fel, municipiul Buzău reia tradiția organizării de spectacole.
Constantin Toma a subliniat că așteptarea oamenilor este foarte mare.
”Ne-am gândit ca în Piața Daciei, în piața centrală din oraș, să facem un spectacol în aer liber cu invitați, cu artiști, care va ține până la ora 01:00”, a dezvăluit Constantin Toma (PSD).
Acesta este convins că totul va fi gata la timp, chiar dacă multe ”capete de afiș” au deja alte planuri pentru Revelion 2022.