Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

De ce a fost exclus din magistratură judecătorul Danileț - video

Judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, a fost exclus din magistratură, din cauza unor clipuri video postate pe TikTok, printr-o decizie luată de Consiliul Superior al Magistraturii. Reacția lui Danileț.
Sputnik
BUCUREȘTI, 13 dec – Sputnik. Cunoscutul judecător Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, a fost sancționat de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară.

El a fost exclus din magistratură din cauza unor clipuri video postate pe TikTok.

Sancțiunea poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia CSM nu este definitivă, informează antena3.ro.

Danileț, reacție pe Facebook

La rândul său, Cristi Danileț a scris un comentariu pe Facebook cu privire la această situație, subliniind că va ataca decizia CSM la Înalta Curte de Casație și Justiție.
El spune că, în filmulețele postate anul trecut pe TikTok despre care este vorba într-unul taie gardul viu de acasă, iar în celălalt, curăță o piscină.
”Nu am făcut atunci nici o afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui”, susține Danileț.
El subliniază că abaterea reținută este „conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției” și că soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit ”că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară”.
Danileț este sigur că această soluție dată de CSM se va remedia, după ce va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție și a subliniat că își va continua îndeplinirea atribuțiilor până se va lua decizia finală.
Cunoscuta avocată Ingrid Mocanu a reacționat pe pagina sa de Facebook, cu un comentariu scurt și cuprinzător.
”Mvaaaiii! Să piardă magistratura o așa valoare?”, a punctat Ingrid Mocanu.

Danileț, personaj controversat?

Cristi Danileț s-a ”remarcat” de-a lungul timpului și prin scandalurile pe care le-a generat, iar unul din acestea s-a produs în anul 2016, când presa a scos la iveală faptul că, într-o conversație pe Facebook, el se pronunța cât se poate de explicit în favoarea zoofiliei.
”Singura condiție pusă de faimosul judecător este ca animalul să nu țipe, aceasta fiind, probabil, forma de refuz, ceea ce ar face din actul sexual un viol!”, scria cotidianul.ro.
În anul 2018, jurnalistul Dan Andronic, patronul ziarului Evenimentul Zilei, spunea că judecătorul Cristi Danileț, fost membru CSM, a depus două plângeri penale în contextul dezvăluirilor de arhiva SIPA. Mai exact, Danileț a vrut ca Evenimentul Zilei să fie pedepsit pentru că a publicat un document secret, iar, apoi, l-a acuzat pe Andronic de calomnie, pe un articol abrogat din Codul Penal.
”În mod normal, declarațiile sale de revoluționar marxist ar trebui să-l trimită în civilie. Chiar sunt curios dacă se va sesiza Inspecția Judiciară”, precizat Andronic.
Jurnalistul sublinia, atunci, că Danileț, ”judecător care decide soarta unor oameni, se comportă ca #rezist”.
Iar acestea nu sunt singurele controverse în care a fost implicat judecătorul Cristi Danileț.