CHIŞINĂU, 13 dec - Sputnik. În Transnistria duminică s-au desfășurat alegeri pentru șeful regiunii. La urne au mers 144 136 de alegători. Aceste date au fost furnizate de CEC transnistrean.
La Tiraspol, conform CEC-ului transnistrean, au votat 43 549 de persoane, la Tighina - 24 277, în raionul Grigoriopol - 12 036, în Dubăsari - 10 514, în Camenca - 8807, în Râbnița - 21 623, în Slobozia 23 330.
"Comisiile electorale au început numărarea voturilor și întocmirea protocoalelor privind rezultatele votului. Rezultatele preliminare ale alegerilor vor fi anunțate mâine", au anunțat responsabilii CEC-ului transnistrean duminică seară.
Amintim că la alegeri au participat doi candidați: actualul Vadim Krasnoselski și consilierul raional și municipal din Grigoriopol - Serghei Pînzar.
În regiune au fost deschise 255 de secții de votare. Alte două secții au funcționat pentru transnistrenii cu reședință temporară. La alegeri au fost prezenți observatori internaționali. Printre aceștia sunt personalități publice și de stat, politologi din Rusia, Polonia, Nagorno-Karabah, Osetia de Sud și Abhazia.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 07:00 și și-au închis ușile la ora 20:00. Votul anticipat s-a încheiat cu o zi înainte. În șase zile, 7799 de locuitori ai Transnistriei au votat anticipat.
Cum au votat candidații
Actualul șef al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a participat la vot în jurul orei 11.00, la secția sa de votare nr. 210.
Tot acolo el a spus că dorește să continue să consolideze comunitatea transnistrenilor, care sunt de diferite naționalități, cu respect pentru culturile și limbile lor, precum și să construiască o economie de piață orientată social.
În declarația sa în urma rezultatelor alegerilor, șeful în exercițiu al Transnistriei le-a mulțumit alegătorilor, voluntarilor, jurnaliștilor și funcționarilor electorali.
"Condițiile meteo s-au dovedit a nu fi cele mai bune și favorabile plimbărilor de duminică. Și totuși, transnistrenii au venit la secțiile de votare", a spus Krasnoselski.
Aproape până la închiderea secțiilor de votare, nu se știa dacă cel de-al doilea candidat la funcția de lider al Transnistriei, Serghei Pînzar, a votat sau nu. Anterior, acesta a spus că s-a îmbolnăvit și nu se știe cum și când își va da votul la alegeri.
Corespondentul Sputnik Moldova a reușit să-l sune pe Pînzar abia după ce secțiile de votare au fost închise. După cum s-a dovedit, Pînzar nu a putut vota din cauza unei boli.
"Sunt bolnav de covid. Sunt acasă, în carantină, așa că nu am putut vota, din păcate. Dar sloganul meu rămâne același: Transnistria trebuie să existe", a spus Pînzari pentru Sputnik Moldova.
Un incident
În cadrul alegerilor, membrii comisiei electorale transnistrene nu au fost lăsați să intre în satul Doroțcaia.
Copreședintele Comisiei mixte de control din Transnistria, Oleg Beleakov, a comentat incidentul din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari, unde membrii comisiei electorale din Transnistria nu au fost lăsați să intre.
„În această localitate sunt reprezentanți ai autorităților din Transnistria, iar în cadrul acordurilor care există în Zona de Securitate, această localitate este administrată în comun. Adică, nu au existat motive pentru a nu lăsa comisia noastră electorală să meargă acolo pentru ca locutorii noștri să participe la exprimarea voinței lor”, a spus Beliakov.
De asemenea, el a calificat acțiunile oamenilor legii din Republica Moldova „ilegale, care provoacă tensiuni în Zona de Securitate”.
Alegători nemulțumiți
Reprezentantul Curții Supreme a Transnistriei, Irina Simacenko, a relatat presei că a opt locuitori ai regiunii au mers în instanță cerând invalidarea alegerilor de astăzi.
„Judecătoria orășenească Tiraspol, la ora 15.00, a primit o declarație cu privire la încălcarea drepturilor electorale, în care reclamanții au cerut declararea nulă a rezultatelor alegerilor șefului regiunii”, a declarat Simacenko într-o conferință de presă, fără a exprima motivația reclamanților.
Contextul
Transnistrenii își aleg șeful regiunii la fiecare cinci ani. Alegerile anterioare au avut loc pe 11 decembrie 2016. Victoria a fost obținută din primul tur de actualul lider al regiunii, Vadim Krasnoselski (62,23% din voturi).
Rivalul său, fostul șef al Transnistriei, Evghenii Șevciuk, și-a asigurat atunci sprijinul a 27,38% dintre alegători. Din 16 decembrie 2016 Krasnoselski deține funcția de lider al Transnistriei.
Duminică, 12 decembrie, transnistrenii și-au ales liderul pentru a șaptea oară.
Anterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, răspunzând unei întrebări despre viitoarele alegeri pentru șefia Transnistriei, a spus că autoritățile moldovenești „consideră aceste alegeri ilegale”, prin urmare, pe malul drept al Nistrului nu există așteptări cu privire la rezultatele lor. Cu toate acestea, Sandu a subliniat că Chișinăul nu refuză dialogul cu Tiraspolul.
Cu o zi înainte de începerea votării, nouă cetățeni ruși, reprezentanți ai organizațiilor publice și de apărare a drepturilor omului, cunoscute în multe țări, nu au fost lăsați să intre în Moldova.
Transnistria, ai cărei locuitori sunt ruși și ucraineni în proporție de 60%, a căutat să se separă de Moldova chiar înainte de prăbușirea URSS, temându-se că țara se va alătura României pe valul sentimentelor naționaliste.
În 1992, după o încercare a autorităților moldovenești de a rezolva conflictul cu forța, Transnistria a devenit un teritoriu care era practic în afara controlului Chișinăului.