Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Imagini șocante: oraș distrus total de tornadă, mărturii despre momente de groază – VIDEO

Imagini aeriene înregistrate de o dronă au surprins efectele devastatoare ale unei tornade asupra unui oraş din Kentucky, Statele Unite, un oraş distrus complet.
Sputnik
BUCUREŞTI, 12 dec – Sputnik. Imaginile video arată starea oraşului Mayfield, din statul Kentucky, Statele Unite, cândva un oraș pitoresc, dar care acum a fost distrus complet după tornadele care au afectat serios mai multe state săptămâna trecută.
Casele ale aproximativ 10.000 de locuitori au fost transformate în moloz, potrivit imaginilor surprinse din dronă sâmbătă dimineața în Mayfield. Fotograful Brandon Clement a trimis videoclipul său cu „distrugerea completă” agenţiei de presă americane NPR, descriind imaginile drept „o privelşite îngrozitoare la primele ore ale dimineţii”.
De asemenea, canalul rusesc Telegram Mash a postat mai multe imagini aeriene din orașul din sud-vestul statului Kentucky. Rămășițele trunchiurilor de copaci ies în evidență în lumina mohorâtă, precum şi alte resturi. De asemenea, se văd mașini răsturnate şi găuri uriaşe în acoperișurile clădirilor înalte.
Foto
Urmările TORNADO distrugător din SUA - imagini FOTO terifiante
Vorbind despre momentele groaznice trăite în timpul tornadei de vineri, care a lăsat în distrugeri pe o suprafaţă de 200 de mile, primăriţa oraşului Mayfield, Kathy Stewart O’Nan, a spus agenției de presă video RT Ruptly că a auzit un zgomot pe care spera să nu îl mai audă niciodată. După ce a ieșit dintr-un subsol, ea a asistat la „distrugerea completă a acestui oraș”.
Şi alţi locuitori au povestit despre momentele de groază, vorbind despre zgomotele teribile provocate de „metalul din toate clădirile [învârtindu-se] în tornadă”.
O femeie a vorbit despre ceea ce au trăit vecinii ei, care s-au adăpostit într-un garaj de beton, după ce sirenele din oraș au început să sune, iar casa lor a început să se cutremure. „Întreaga casă s-a prăbușit în jurul lor și au rămas blocați în garaj”, a spus ea, adăugând că a doua zi a văzut familia „târându-se afară, țipând, îngrozită”.
„Știam că va fi rău, dar nu ştiam cât de rău”, a spus un alt locuitor pentru Ruptly. Potrivit acestuia, furtuna a provocat „distrugeri totale” orașului, descriind-o ca fiind cea mai severă tornadă din zonă din ultimul secol. Acum comunitatea „se roagă, se adună și se ajută reciproc. Vom reconstrui de la zero [oraşul]… Suntem devastaţi”.
Descrisă ca fiind „probabil una dintre cele mai devastatoare tornade din istoria noastră” de către președintele american Joe Biden, furtuna a făcut ravagii în șase state americane. Cea mai violentă tornadă s-a întins peste 227 de mile (365 km) în Kentucky, ucigând probabil peste 100 de oameni. Președintele a declarat oficial urgență federală de dezastru în zonă.