BUCUREŞTI, 12 dec – Sputnik. Potrivit ANM, duminică, 12 decembrie, până la ora 20:00, vor fi ploi și ninsori moderate cantitativ, precum şi intensificări ale vântului. Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.
La munte vor fi precipitații mixte, iar mai ales la altitudini de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
Începând de duminică, 12 decembrie, în Banat, precum și în vestul și sudul Crișanei, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.
Precipitațiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15...25 l/mp. Temporar în regiunile vestice, sudice și la munte vor fi intensificări ale vântului în general de 50...55 km/h, cu viteze mai mari în zona montană înaltă.
O avertizare de cod galben de ploi și ninsori însemnate cantitativ este valabilă pentru duminică, 12 decembrie, până la ora 17:00. În zonele deluroase din Oltenia și Muntenia va ploua însemnat cantitativ, iar în sudul Banatului și local în Moldova la început vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile, în special în zona de munte. Cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp.
Avertizarea de cod portocaliu de ploi și ninsori la altitudini de peste 1700 m este valabilă tot până la ora 17:00, 12 decembrie. În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi precipitații abundente.
Astfel, va ploua, iar la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80...100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității. Cantitățile de apă vor depăși 50...60 l/mp și pe suprafețe mici 70 l/mp, mai precizează ANM.