BUCUREȘTI, 10 dec – Sputnik. Autoritățile anunță că, potrivit datelor existente la nivelul CNCCI la data de 10 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 931 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.
De asemenea, au fost raportate 97 de decese dintre care 25 anterioare.
Numărul de cazuri COVID 19 în România totalizate pe 9 decembrie
Conform informației prezentate de Grupul de Comunicare Strategică ieri, 9 decembrie 2021, la prânz, 1.032 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 32 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 220 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Decese înregistrate
Până ieri, 57.434 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 08.12.2021 (10:00) – 09.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 74 de decese, dintre care 2 anterioare intervalului de referință, (41 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre cele 74 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Majoritatea deceselor înregistrate – 70 - erau ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Vâlcea și Municipiul București, înregistrate în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 72 decese.
Din totalul de 74 pacienți decedați, 70 erau nevaccinați și 4 vaccinați. Cei 4 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 70-79 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Numărul de persoane internate în România, cu COVID 19
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.637. Dintre acestea, 754 erau internate la ATI. Dintre cei 754 de pacienți internați la ATI, 70 aveau certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 88 erau minori, 84 fiind internați în secții și 4 la Anestezie Terapie Intensivă.
Numărul total de cazuri de infectare cu COVID 19 în România
Până ieri, 9 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.790.571 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.584 erau ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 1.709.702 de pacienți au fost declarați vindecați.