Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Scholz, al doilea cancelar care l-a exclus pe Dumnezeu din jurământ

Noul cancelar federal al Germaniei, Olaf Scholz, a evitat să-l menționeze pe Dumnezeu în timpul depunerii jurământului în calitate de șef al guvernului.
Sputnik
BUCUREȘTI, 7 dec – Sputnik. Noul cancelar al Germaniei, social-democratul Olaf Scholz, a depus miercuri jurământul în bundestag, evitând menționarea lui Dumnezeu. În acest fel, a devenit al doilea cancelar, după Gerhard Schröder, care a procedat în acest fel.
Scholz a fost botezat și aparține bisericii evangheliste, însă a părăsit-o. În prezent se descrie ca o persoană nereligioasă. Scholz a anunțat preventiv publicul că nu va utiliza expresia “Așa să mă ajute Dumnezeu” în timpul jurământului.
Expresia se conține în textul jurământului din Constituție, însă utilizarea ei rămâne la latitudinea politicianului care jură.
Internaţional
Olaf Scholz a fost ales cancelar al Germaniei
Merkel, fiică de teolog și fizician, a utilizat regulat această expresie. Singurul cancelar care a evitat-o a fost social-democratul Gerhard Schröder, motivând că credința lui este „o chestiune privată”.
În pofida nereligiozității, Scholz își exprimă periodic respectul față de valorile creștine, care, potrivit lui, au avut o influență asupra devenirii sale. În special, în spiritul ideilor social-democrate, el subliniază valorile solidarității în creștinism.