Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Moscova a înaintat o notă ambasadei SUA în legătură cu incidentul din Marea Neagră

Moscova a expediat ambasadei SUA o notă de protest în care avertizează asupra consecințelor periculoase pe care îl pot avea activităților militare ale americanilor și membrilor NATO.
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 dec – Sputnik. Ambasadei SUA de la Moscova i-a fost înaintată o notă de protest în care se avertizează despre pericolul urmărilor ale activității militare ale Statelor Unite și membrilor NATO, potrivit unui comentariu a purtătorului de cuvânt al MAE al Rusiei, Maria Zaharova.
“În legătură cu aceste acțiuni provocatoare (incidentul aerian deasupra Mării Negre n.r.), pe 8 decembrie, ambasadei SUA de la Moscova a fost înmânată o notă de protest în care avertizăm despre consecințele periculoase a unei astfel de iresponsabilități”, se spune în comunicat.
“Ne rezervăm dreptul de a reacționa la respectivele provocări din partea SUA și subordonaților lor, membri NATO, îndemnăm la un dialog pe fond cu garanții de securitate și discutarea căilor de reducere a nivelului de încordare politico-militară, inclusiv variantele de prevenire a unor incidente periculoase în aer și pe mare. În caz contrar, pentru prevenirea și eliminarea amenințărilor ivite, vor fi utilizate toate mijloacele existente pe care le avem la dispoziție”, menționează reprezentantul diplomației ruse.
Internaţional
Avioane militare franceze, escortate de cele rusești în Marea Neagră - Video