În ajunul discuțiiei planificate pentru 7 decembrie în regim de videoconferință dintre președinții Rusiei și SUA, prestigiosul centru analitic Atlantic Councils a scris un întreg scenariu pentru Biden. Ce ar trebuie să propună la negocieri, cu ce să amenințe, biciul, zăhărelul – tot sortimentul. În ultimii ani Joe Biden a învățat să citească abil de pe teleprompter, iar articolul celor de la Atlantic Council arată ca o astfel de fițuică. Despre posibile aspecte ale apropiatelor discuții scrie editorialistul RIA Novosti.
Ce vor americanii? În primul rând, Rusia să-și retragă imediat trupele de la frontieră cu Ucraina. Nu contează că aceste trupe se află pe teritoriul Rusiei, în viziunea americanilor ele “amenință” Ucraina, iată de ce trebuie retrase cât mai departe. Totodată, nu sunt menționate trupele ucrainene. Kievul nu se angajează în niciun fel să-și retragă unitățile militare din apropierea Donbasului.
În continuare – Rusia trebuie să înceteze să mai „amenințe” Ucraina. A se traduce: Moscova trebuie să asiste pasivă la edificarea bazelor militare americane și britanice și a laboratoarelor biologice pe teritoriul Ucrainei, la faptul cum americanii furnizează în proporții industriale Javelin și își dezvoltă o astfel de cooperare militară atotcuprinzătoare, pe care au evitat-o chiar și multe state ale NATO.
În paralel Rusia este obligată să asigure fără întrerupere a Ucrainei cu gaze, cărbune și tot de ce ar avea nevoie. În caz contrat, va fi acuzată de șantaj militarist cu hidrocarburi. Dacă Ucraina va adera la NATO, Moscova trebuie să aprobe aceste lucru, sau, cel puțin, să tacă. Acesta va fi un comportament bun, acceptabil care nu va adia a “amenințare”.
În cazul în care Rusia va accepta toate acestea, Statele Unite promit să participe direct la realizarea acordurilor de la Minsk. Doar că vor fi niște înțelegeri cu totul diferite față de ceea ce a fost semnat la Minsk cu garanția Germaniei și Franței.
În versiunea americană, Donbasul urmează să devină “o zonă internațională”. Revendicările politice ale republicilor – despre un statut special în interiorul Ucrainei și dreptul de veto în politica externă a țării nu vor fi satisfăcute. Toată conducerea RPL și RPD urmează să fie înlocuită cu “o administrație civilă internațională de tranziție”. Trupele paramilitare vor fi dezarmate, iar militia desființată. Locul lor va fi ocupat de forțele internaționale de menținere a păcii. Sub supravegherea lor, în Donbas se vor desfășura alegeri și va fi formată “o poliție profesionistă”. În acest fel, controlul asupra frontierei ruso-ucrainene va trece treptat în mâinile forțelor internaționale de menținere a păcii, iar apoi în mâinile Kievului - fără respectarea acelor condiții care au fost menționate negru pe alb în acordurile de la Minsk. “Iar la spânzurări vom trece mai târziu”. Aha-aha.
Dacă Rusia va cădea de acord, Washingtonul promite să furnizeze mai puține arme Kievului, să anuleze o parte a sancțiunilor împotriva Rusiei și să normalizeze interacțiunile dintre NATO și Rusia, pentru a elimina îngrijorările Moscova față de extinderea NATO spre Est.
Acesta deocamdată este zăhărelul din parte partenerilor noștri americani, iar autorii concepției “descurajării Rusiei” au și un bici. Ei au bănuieli întemeiate că astfel de condiții ar fi inaccptabile pentru Moscova.
Dacă Rusia va renunța să le îndeplinească, Ucraina va fi în continuare ticsită cu arme. Pe lângă Javelin, în listă figurează și sisteme de apărare antiaeriană și de coastă, sisteme și mijloace de luptă radioelectronică, radare anti-artilerie și anti-baterie. Forțele NATO vor fi prezente în Ucraina în bază de rotație, dresajul armatei ucainene în scopul “descurajării Rusiei” va deveni o prioritate de top a strategiei NATO pentru anul 2022. Nu va mai conta în acest sens poziția Franței și Germaniei.
Pe termen lung, Rusia urmează să fie sufocată cu sancțiuni pentru imaginara “agresiune”. A existat suficient timp pentru a înțelege că sancțiunile din 2014, “sancțiunile infernale” din 2019 nu au influențat politica Rusiei. Însă totul este înainte.
Noile măsuri de constrângere economică includ interdicția de a oferi finanțare ”Gazpromului” și filialelor lui – însă fără o blocare totală a livrărilor de gaze în Europa. O gamă mai largă de acțiuni financiare urmează să fie aplicate împotriva companiilor controlate de ”Rosneft”, însă, iarăși, fără blocarea în totalitate a livrărilor. De asemenea, ar urma să fie sacrificate ”Surgutneftegaz” și ”Novatek”.
Mineritul și metalurgia Rusiei nu sunt atinse deocamdată de sancțiuni în proporțiile necesare. Atlantic Council propune să fie îndreptată atenția spre ”Evraz” și ”Alrosu”, precum și spre cea mai mare companie rusească de asigurări ”Sogaz” și cea de transporturi ”Sovkomflot”.
Și, desigur, ”Nord Stream – 2”. Acesta, în opinia americanilor, a fost întotdeauna “o idee proastă”, iar acum “descurajarea Rusiei” cere din partea Germaniei aplicarea unui moratoriu asupra activității gazoductului.
De asemenea, a ieșit din nou la suprafață ideea deconectării Rusiei de la SWIFT. “Acest subiect continuă să fie în joc, va fi ultimul mijloc”, susține fostul ambassador American la Kiev John E. Herbst.
“Da, companiile europene ar putea simții o anumită durere în procesul sancțiunilor, recunosc analiștii americani – Însă hotărârea de a ne opune agresiunii lui Putin (...) și conclucrarea ca o singură comuniune transatlantică reprezintă cea mai bună metodă de a descuraja Kremlinul”.
“Eforturile comune” reprezintă cea mai frecventă mantră a celor de la Atlantic Council. Totuși, americanii demonstrează un nivel înalt și incurabil de autism politic. Aliații lor, Franța și Germania, nu-și doresc Ucraina în calitate de membru NATO. Europeni nu vor să sufere de pe urma întreruperilor livrărilor de gaze și a sancțiunilor idioate care afectează economiile lor într-o măsură mai mare decât cea rusească. În plus, nimeni – nici europenii, nici americanii și nici chiar ucrainene nu vor să lupte la comanda Washingtonului.
Un pic de umor. Recomandând europenilor să-și consolideze rândurile, iar Kremlinului – să înceteze “abuzurile” asupra teritoriilor învecinate, americanii și-au adus aminte, în sfârșit, de Ucraina. În directiva lor ucrainenii urmează “să-și consolideze suveranitatea, să constrângă oligarhii și să construiască o Ucraină liberă și prosperă, care va deveni o sursă de inspirație pentru ruși și o provocare eficientă pentru putinism”.
Teritoriul care în ultimii 30 de ani a pierdut o jumătate din populație, care și-a pierdut toate bogățiile, degradând până la un nivel african de sărăcie (puțin spus), măcinată de războaie civile, lovituri de stat, corupție, teroare politică, care a alunecat până la un fascism pur, lipsită de orice suveranitate – este un model demn de urmat.
Rusia se apropie de 7 decembrie cu niște condiții diametral opuse. Liniile roșii au fost trasate foarte clar. Ucraina nu trebuie să devină membru NATO. Pe teritoriul ei nu trebuie să existe o prezență militară masivă a altor state. NATO nu trebuie să se mai extindă spre Est și avem nevoie de garanții scrise în acest sens – odată ce toate înțelegerile verbale, precum se știe, au fost date uitării.
Este un mare semn de întrebare dacă președinții Rusiei și SUA vor reuși să-și apropie pozițiile. Întrevederea lor de la Geneva nu a creat astfel de impresii, doar a amânat o confruntare inevitabilă.
O dificultate în plus reprezintă și maniera specifică de purtare a negocierilor, specifică lui Joe Biden. Acesta nu vorbește întotdeauna ceea ce gândește și nu întotdeauna face ceea ce spune. Iată un exemplu. În octombrie Biden a declarat că SUA vor apăra Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei.
A fost ceva neașteptat. Din 1979, Washingtonul s-a angajat să livreze Taiwanului mijloace de apărare, însă în relațiile cu insula a fost ghidată de principiul “ambiguității strategice” – adică președinții nu au promis niciodată să lupte cu China pentru Taiwan.
În scurt timp, Casa Albă a revenit cu o precizare că declarația lui Biden nu presupune o schimbare în politica externă americană. Analiștii au explicat că președintele doar a gafat.
Stați un pic. Taiwan este una din cele mai fierbinți zone (după Ucraina). Regimul american asigură insula cu arme și desfășoară o propaganda isterică despre agresiunea chineză. Exact ca și în cazul Ucrainei, China nu are nevoie de nicio agresiune. Beijingul este convins că, mai devreme sau mai târziu, reunificarea teritoriului va avea loc pe căi pașnice. Însă americanii asmut Taiwanul împotriva Chinei, exact așa cum asmut Ucraina împotriva Rusiei.
Exact așa taiwanezii își verifică astăzi pașapoartele străine și își îndesă dolarii în buzunare, pregătindu-se să fugă din țară. La fel, ambele țări se tem de perspectivele de a deveni “cel de-al doilea Afganistan”. În ambele teritorii se întărește convingerea că Statele îi utilizează pentru a aplica sancțiuni majore împotriva Rusiei și Chinei, vor lupta un pic cu ajutor lor, iar apoi îi vor lăsa în voia sorții. Ar fi timpul să învețe să zboare agățându-se de șasiul avionului.
Americanii discută cu seriozitate despre scenariul unui atac simultan al Rusiei și Chinei asupra Ucrainei și Taiwanului prin ianuarie-februarie. Adică, discută posibilitatea provocării vasalilor săi la un război în această perioadă.
Taiwanezii ascultă cu atenție orice le spune Biden, caută semnale, speră că americanii nu îi vor lăsa de izbeliște. Și iată el le promite sprijin public, cu semnătură. Iar a doua zi, Casa Albă le spune: nu, nu, băieți, ați înțeles greșit, a fost o glumă.
Negocierile cu un partener atât de instabil prezintă anumite dificultăți. Însă puterea poziției lui Vladimir Putin constă în faptul că el exprimă opinia unei majorități absolute a rușilor, ucrainenilor, americanilor și a întregii populații a Pământului. Noi nu avem nevoie de război. Noi avem nevoie de o cooperare și dezvoltare pașnică, reciproc avantajoasă. Ar fi preferabil ca aceasta să fie garantată în scris, pentru a evita orice confuzie.