CHIŞINĂU, 4 dec - Sputnik. Întâlnirea dintre președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Joe Biden, este programată pentru seara de marți, a declarat pentru RIA Novosti purtătorul de cuvânt al liderului rus Dmitri Peskov.
Negocierile vor avea loc în regim online, interlocutorii înșiși vor stabili timpul necesar pentru discuție.
"Seara. Președinții înșiși vor stabili", a spus el, răspunzând la întrebarea despre ora la vare este planificată întâlnirea și durata acesteia.
O zi mai devreme, Peskov a răspuns deja la întrebarea presei cu privire la data așteptată a întâlnirii dintre liderii celor două puteri. Apoi a numit 7 decembrie ca o dată posibilă, menționând că „mai sunt și altele”.
Și secretarul de stat american Anthony Blinken a vorbit despre faptul că dialogul va avea loc foarte curând.
„Mă aştept să vorbească foarte curând”, a spus el pentru Reuters NEXT.
Blinken a mai adăugat că președintele SUA își va reafirma tendința pentru relații previzibile și stabile cu Rusia.
O atenție deosebită este acordată subiectelor care vor fi discutate de interlocutori. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a menționat anterior că tema ucraineană „va apărea într-un fel sau altul”.
Una dintre principalele probleme, potrivit ministrului adjunct de Externe al Rusiei Serghei Riabkov, va fi situația din Europa.
“Contactul este foarte necesar, problemele se acumulează. Nu există nicio avansare în afacerile bilaterale, care trec tot mai mult în faza unei crize acute. Nu există o înțelegere reciprocă privind modul în care putem detensiona situația în Europa și multe altele”, a declarat oficialul la postul public rus de televiziune.
Diplomatul a menționat că există un număr mic de direcții în care Moscova și Washingtonul conlucrează în regim normal, în particular, în ceea ce privește funcționarea tratatului prelungit New Start, securitatea cibernetică și dialogul cu privire la stabilitatea strategică.