Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Întrevederea Geoană-Popescu: la ce înțelegeri au ajuns

Ministrul Integrării Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, vicepremierul Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Sputnik
CHIȘINĂU, 4 dec - Sputnik. În marja reuniunii ministeriale a OSCE de la Stockholm, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, avut o întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe, în cadrul întrevederii au fost discutate prioritățile Republicii Moldova în cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică.
„Am mulțumit pentru expertiza și asistența Alianței oferită Republicii Moldova de-a lungul anilor în promovarea reformelor democratice, inclusiv contribuția la modernizarea sectorului de securitate și apărare națională în conformitate cu noile cerințe și evoluții ale mediului de securitate”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.
Potrivit comunicatului de presă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a reconfirmat angajamentul Alianței pentru parteneriatul cu Republica Moldova, fiind reiterat sprijinul organizației pentru suveranitatea, integritatea teritorială a Republicii Moldova și respectul pentru statutul de neutralitate al țării noastre.
Moldova
Popescu și Lavrov au semnat o declarație ce reconfirmă prietenia dintre Moldova și Rusia
De asemenea, oficialii au discutat despre modalitățile de a susține în continuare procesele de reformare și modernizare din sectorul de apărare ale Republicii Moldova, conform necesităților autorităților naționale dar și agenda de cooperare Republica Moldova – NATO.
„Am apreciat sprijinul statelor NATO acordat Republicii Moldova în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a spus Nicu Popescu, șeful diplomației de la Chișinău.
Amintim că tot în cadrul deplasării întreprinse la Stockholm, mai exact în intervenția sa la cel de-al 28-lea Consiliu Ministerial al OSCE, Popescu a cerut retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană.
El a postat pe pagina sa de Facebook, dar și pe cea a Ministerului de Externe și Integrării Europene o secvența video din discursul său ținut la Stockholm în care a abordat subiectul reglementării transnistrene.
“În mod particular, am accentuat determinarea autorităților de a continua eforturile în vederea identificării soluției cuprinzătoare a conflictului în baza respectării suveranității, integrității teritoriale în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional”, a scris Popescu pe Facebook.
Politică
NATO i-a prelungit mandatul lui Geoană: care e motivul
Totodată el s-a arătat îngrijorat de situația privind respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. În acest context el s-a referit la situația școlilor din regiune cu predare în limba română.
Totodată el a menționat necesitatea evacuării totale a munițiilor și a trupelor ruse din regiunea.
Tot în cadrul Consiliului Ministerial al OSCE de la Stockholm Nicu Popescu, s-a întâlnit cu șeful diplomației americane Anthony Blinken.
„Am fost bucuros să primesc mesajul puternic de susținere din partea Statelor Unite ale Americii pentru agenda de reforme inițiate de autorități”, a scris Popescu pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că, la modul practic, s-a discutat despre „dezvoltarea și consolidarea relațiilor moldo-americane pe diverse domenii de interes reciproc în cadrul dialogului strategic, necesitatea de a relansa grupurile de lucru sectoriale în domeniul justiției și al statului de drept, comercial-economic, al securității energetice”.
De asemenea, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la situația actuală în Europa de Est, precum și despre evoluțiile în dosarul transnistrean.
Popescu i-a mulțumit lui Blinken pentru „sprijinul Statelor Unite ale Americii în formatul de negocieri 5+2”.