BRUXELLES, 3 dec – Sputnik. Jarosław Kaczyński, care conduce partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) din Polonia, va găzdui astăzi și mâine, la Varșovia, o întâlnire a liderilor conservatori europeni, într-un moment în care conducerea Poloniei a intrat în conflict direct cu Germania pe care o acuză de construirea celui de-al 4-lea Reich și de la care cere despăguribi însemnate de război.
Mișcarea de unificare a suveraniștilor de la Varșovia ar putea avea consecințe importante în Europa. Până acum, suveraniștii erau împărțiți în două grupuri politice, fiind 63 de europarlamentari la Grupul ECR (Conservatorii și Reformiștii), și 70 la Grupul ID (Identitate și Democrație). PPE, primul grup ca mărime și ca influență, are 178 de locuri, iar Grupul socialiștilor (S&D), al doilea ca mărime din PE, are în acest moment 146 de locuri.
Suveraniștii le suflă în ceafă socialiștilor
La un calcul simplu, se vede că din unirea celor două grupuri suveraniste ar rezulta 133 de locuri, la doar 13 locuri distanță de al doilea grup. Dar la această grupare nouă s-ar adăuga Fidesz, care a plecat din PPE cu scandal și care participa la reuniunea de astăzi de la Varșovia, neaparținând unui grup în acest moment, ci fiind în căutare de casă, și nu doar în căutare, pentru că Viktor Orban este direct implicat în crearea unui super grup suveranist în UE. 12 europarlamentari neafiliați are în acest moment Fidesz în Parlamentul European, așadar noul grup ar fi la un europarlamentar distanță de socialiști, o diferență care poate fi ușor rezolvată.
Ca suveraniștii să aibă al doilea grup ca putere din Parlamentul European ar fi o lovitură dată eurocraților. Iar viitoarele alegeri, influențate de pandemie, vor aduce și mai multe voturi pe masa suveraniștilor, aruncându-i în competiție directă cu PPE, adică în bătălia pentru primul loc. Un scenariu care dă frisoane de pe acum celor care conduc instituțiile europene!