Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Kelemen Hunor, despre recalcularea pensiilor: scad sau cresc veniturile?

Vicepremierul României a explicat ce anume presupune recalcularea pensiilor și ce au convenit liderii coaliției de guvernare în privința aceasta. Declarația lui Kelemen Hunor.
Sputnik
BUCUREȘTI, 3 dec – Sputnik. Vicepremierul României, Kelemen Hunor, a explicat ce presupune reforma pensiilor.
Oficialul a subliniat că nu va fi vorba de scăderi de venituri și a precizat că toată lumea este de acord că recalcularea nu presupune că vârstnicii vor primi mai puțin decât aveau deja.
Kelemen Hunor a afirmat că aici nu este vorba despre pensiile de serviciu sau despre pensiile speciale, pentru că în acest caz pensiile nu pot fi mai mari decât salariul, iar asta este o problemă.
”Sunt câţiva, unii care au ieșit cu aceeași vechime cu condiţii similare şi au pensii mai mici decât cei care au ieșit în condiţii similare un an doi mai târziu, după o muncă aproape identică şi aceste lucruri trebuie văzute. Nimeni nu se gândește să scadă pensiile. Acest lucru nu se poate accepta”, a punctat Kelemen Hunor potrivit antena3.ro.

Cresc pensiile

Vicepremierul a explicat că, în programul de guvernare, au fost anunțate creșteri de pensii și că o primă majorare va fi la începutul lunii ianuarie.
”Încercăm să dăm pensionarilor cu sume mai mici o singură dată o sumă pentru a acoperi cheltuielile legate de inflație şi creșterile la energie”, a declarat Kelemen Hunor.
Acesta a subliniat că este important să se meargă țintit, iar cei care au nevoie de ajutor să primească un pic mai mult şi cei care nu au nevoie neapărat, cei cu pensii mari, să mai aştepte un pic sau creșterea să fie un pic mai mică, proporțional.