BUCUREȘTI, 2 dec – Sputnik. Premierul Nicolae Ciucă a avut astăzi discuții cu reprezentanții cultelor, una dintre temele abordate fiind cea a impunerii certificatului verde la intrarea în biserici. Într-un mod care dă de gândit, el a spus că le-a cerut sprijin cultelor pentru campania de vaccinare, dar a lăsat în suspans tema obligativității certificatului verde la intrarea în biserică. Alăturarea acestor două teme poate indica un șantaj la nivel înalt. Se pune oare problema ca, dacă bisericile vor să mai primească credincioși fără să îi verifice la intrare, să fie obligate să sprijine vaccinarea?
"Aș putea spune că activitatea a debutat printr-un mesaj care ne-a plăcut tuturor. Ne iubim țara și ne iubim comunitățile. Mesajul nostru a fost clar, prin astfel de activități nu facem decât să redăm oamenilor încrederea și speranța. Asta se întâmplă în baza unui dialog pe care îl avem cu societatea civilă”, a vrut să fie împăciuitor Nicolae Ciucă.
El a arătat că aceste întâlniri reprezintă o modalitate de dialog care va avea loc și cu ceilalți reprezentanți ai societății civile. Dar el a amintit de o temă importantă pentru biserici:
”A fost o discuție și o solicitare a reprezentanților cultelor ca cetățenii să poată participa la slujbe fără să se impună obligativitatea deținerii certificatului verde. E un proiect în dezbatere, se discută cu fiecare dintre specialiști, și sperăm ca într-un timp rezonabil să mergem în Parlament și să avem această lege a certificatului COVID, care se va înscrie în parametri în ceea ce privește incidența bolii și va include oamenii care au trecut prin boală", a declarat Nicolae Ciucă.
El nu a spus clar dacă se va impune sau nu certificatul verde la intrarea în biserică. Pe de altă parte însă, el a afirmat că le-a cerut sprijinul cultelor religioase pentru campania de vaccinare. De unde se paote bănui o condiționare între cele două teme
„Am cerut sprijinul cultelor pentru a putea să salvăm cât mai multe vieți, iar discuția a fost „dacă vaccinarea este singura soluție?”. Răspunsul a fost cât se poate de ferm și de clar. Vaccinarea este o soluție, iar cea de-a doua, complementară vaccinării, este comportamentul, iar prin comportament înțelegem respectul față de sine, respectul față de comunitate, respectul față de ceea ce înseamnă salvarea de vieți”, a mai spus premierul.