BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Grupul de Comunicare Strategică informează că, până astăzi, 28 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.776.949 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.277 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 1.679.942 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.377 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 19 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În intervalul 27.11.2021 (10:00) – 28.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 106 decese (63 bărbați și 43 femei), din care 18 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 106 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Majoritatea deceselor înregistrate – 102 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 18 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Bihor, Giurgiu, Neamț, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 88 de decese.
Din totalul de 106 pacienți decedați, 96 erau nevaccinați și 10 vaccinați. Cei 10 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 9 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.646. Dintre acestea, 1.212 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.212 pacienți internați la ATI, 120 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 124 sunt minori, 114 fiind internați în secții și 10 la Anestezie Terapie Intensivă.