BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Senatorul social democrat Gabriela Firea, propunerea pentru șefia Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a spus că e de acord ca în școli să fie studiată educația sexuală, cu acordul părinților.
Ea a declarat acest lucru în timpul audierilor din Parlament, în care a susținut ”cu tărie” ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară, chiar de educaţie care să cuprindă şi noţiuni care se referă la sexualitate, dar aceasta să fie să realizată de oameni specializaţi, de medici, de psihologi, de persoane foarte bine pregătite şi cu acordul familiei.
”Aşa cum s-a discutat în societatea noastră despre acordul părinţilor în ceea ce priveşte educaţia religioasă, sincer nu am înţeles de ce s-a insistat la un moment dat ca elevii să poată beneficia de aceste informaţii fără ca părinţii să ştie despre ele”, a declarat Firea.
Senatorul social democrat a explicat că, în opinia sa, nu crede că un părinte responsabil se poate opune și a precizat că este importantă și vârsta la care să se realizeze această educație.
Propunerea PSD pentru Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a reluat ideea potrivit căreia România este fruntașă la procentul mamelor minore.
Tocmai de aceea s-a exprimat în vederea găsirii, împreună cu specialiștii, cu Ministerul Sănătății, cu Ministerul Educației, a celei mai bune formule de a le vorbi elevilor despre educație sexuală fără a le afecta în vreun gel la nivel emoțional copilăria.
Ce spune Firea despre avort
În ceea ce priveşte avortul, ea a subliniat că este pentru libertatea de alegere a fiecărei persoane şi că va milita întotdeauna pentru drepturile femeilor, pentru ca ele să decidă, dar totodată şi să aibă acces la servicii medicale de calitate şi de consiliere, scrie agerpres.ro.
Firea a susținut că poziția sa referitoare la avort nu este una nouă și că a mai exprimat-o și cu alte ocazii în spațiul public. Mai mult, a ținut să atragă atenția că această poziție nu contravine cu dorința sa imensă de a crește natalitatea în România, ”dar nu cu orice risc și nu de această manieră pentru că nu ne întoarcem la vremurile de dinainte de Revoluție”.
Firea a susținut că poziția sa referitoare la avort nu este una nouă și că a mai exprimat-o și cu alte ocazii în spațiul public. Mai mult, a ținut să atragă atenția că această poziție nu contravine cu dorința sa imensă de a crește natalitatea în România, ”dar nu cu orice risc și nu de această manieră pentru că nu ne întoarcem la vremurile de dinainte de Revoluție”.