BUCUREȘTI, 24 nov – Sputnik. Ministrul de Externe român Bogdan Aurescu a vorbit la TVR despre noua foaie de parcurs a cooperării dintre România și Republica Moldova, dar și despre un nou acord de asistență nerambursabilă prin care să se extindă proiectul SMURD și să se realizeze construcția unui depozit de gaze în Republica Moldova.
Declarațiile lui Aurescu vin în contextul vizitei la București a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care a avut loc marți, la un an de la câștigarea mandatului. Miniștrii de Externe ai României și Republicii Moldova au semnat cu această ocazie o nouă foaie de parcurs pentru relațiile dintre cele două state.
Cu această ocazie s-a discutat și despre noul Acord de finanțare nerambursabilă al cărui plafon va fi de 100 de milioane de euro care urmează a fi semnat la începutul anului viitor, într-o ședință comună de guvern.
"Este vorba despre o foaie de parcurs foarte concretă, care se referă la fiecare domeniu de interes în relația dintre România și Republica Moldova", a declarat Aurescu în emisiunea de la TVR.
El a arătat că sunt avute în vedere câteva obiective majore: stimularea integrării europene a Republicii Moldova și interconectarea mai profundă a R. Moldova la spațiul Uniunii Europene, stimularea dezvoltării economico-sociale în R. Moldova, întărirea comunității de limbă, de cultură, de istorie între România și Republica Moldova.
Foaia de parcurs menționează Acordul de asistență nerambursabilă care înlocuiește acordul semnat în 2010 și care a ieșit din vigoare în primăvara acestui an din cauza fostului guvern.
"Dorim să-l finalizăm cât mai rapid. De fapt, proiectul este aproape gata. Am așteptat instalarea noului guvern la București ca să trecem prin procedurile pe care le cere legislația română privind tratatele, în așa fel încât să-l putem transmite colegilor de la Chișinău și să-l semnă cât mai curând posibil la ședința comună de guvern, pe care o vom avea la începutul anului viitor", a detaliat ministrul Afacerilor Externe.
Gazoduct și SMURD
Printre proiectele vizate de acest acord se numără finanțarea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, care este funcțional, dar și continuarea proiectului SMURD și extinderea lui la întregul teritoriu al Republicii Moldova.
"Sunt peste 45, cred, de milioane de euro numai din asistență pentru dezvoltare pe care România i-a cheltuit în Republica Moldova, asta în afara acordului despre care vorbim, acordul anterior a finanțat și programul foarte ambițios de construcție, modernizare de grădinițe în R. Moldova și mai sunt în continuare aproximativ 68 de milioane de euro, dar noi în noul acord vom crește acest plafon din nou la 100 de milioane de euro, pe care îi putem utiliza pentru noi proiecte", a declarat Bogdan Aurescu.
Depozit de gaze în Republica Moldova
"Am discutat, de exemplu, despre posibilitatea de a finanța în noul acord de asistență nerambursabilă construcția unui depozit de gaze pentru Republica Moldova, în așa fel încât să nu mai existe astfel de situații de criză neanunțate", a mai declarat ministrul.
De asemenea, s-a discutat cu ocazia vizitei președintelui Maia Sandu la București și despre posibilitatea unei donații de păcură către R. Moldova, după ce România a mai donat anul acesta 6 mii de tone de păcură, iar combustibilul a fost distribuit agricultorilor de peste Prut.