BUCUREŞTI, 23 nov – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit producătorului de grătare Traeger, compania a înregistrat o creștere de 11,7% a vânzărilor de la an la an în al treilea trimestru, înregistrând venituri de 162 de milioane de dolari. Cu toate acestea, marja sa de profit brut de 33,5% reprezintă o scădere abruptă de la 45,3% în 2020 în al treilea trimestru.
„Aducerea unui container din Asia în SUA, acum 12 luni, era de aproximativ 1.500 de dolari. Astăzi, cheltuim peste 30.000 de dolari și cu siguranță ajungem la o medie de aproape 10.000 de dolari. Stocul nostru este voluminos și greu. Ocupă mult spațiu în container și, prin urmare, suntem deosebit de sensibili la costurile de transport”, a declarat CEO-ul Traeger, Jeremy Andrus, pentru CNBC.
Directorul executiv mai crede însă că costurile ridicate de transport se vor reduce în cele din urmă, ceea ce va oferi un impuls pentru Traeger, deoarece concurează într-o categorie de marfă care s-a extins în timpul pandemiei.
„Suntem sensibili la o schimbare pe termen scurt. Situaţia se va reajusta în ceea ce privește aceste costuri (…). Însă în acest moment, facem eforturi pentru a da implus mărcii. Ne gândim la motor, la sănătatea mărcii. Aceasta e ceea ce durează pe termen lung”, a declarat Andrus, citat de RT.
Măsurile de lockdown pentru a stopa răspândirea coronavirusului au dus la o creștere a cererii de mărfuri, umflând costul transportului acestora în containere. Acest lucru a dus la creșterea prețurilor la toate tipurile de bunuri de larg consum. Experții spun că costurile de transport vor continua să crească, iar piața nu va începe să se stabilizeze până la jumătatea anului 2022.