Deficitul de gaz în Europa ar putea duce la întreruperi masive de curent electric în regiune, spune Jeremy Weir, șeful unuia dintre cei mai mari traderi de materie primă din lume - Trafigura.
"Ca să fiu sincer, nu avem suficient gaz acum. Nu facem rezerve pentru perioada de iarnă, așa că există o îngrijorare reală. Dacă iarna este rece, în Europa pot apărea întreruperi de curent electric pe scară largă", scrie ziarul britanic The Telegraph, cu referire la Weir.
Gazul este esențial pentru aprovizionarea cu energie a Europei, în special a Marii Britanii: peste 22 de milioane de gospodării sunt conectate la rețeaua de gaz, în 2020 38% din gazul achiziționat în țară a fost folosit pentru încălzirea locuințelor, 29% pentru producerea de energie electrică și 11 % pentru nevoi industriale si comerciale, transmite RIA Novosti.
Companiile energetice britanice se confruntă deja cu dificultăți pe fondul creșterii prețurilor globale la gaze, unele dintre ele anunțând că nu își pot îndeplini obligațiile față de consumatori.
Marți, prețurile gazelor în Europa, pentru prima dată de la sfârșitul lunii octombrie, au depășit 1100 de dolari la mia de metri cubi. Prețurile carburanților au început să crească brusc după știrea că autoritatea de reglementare germană a suspendat certificarea Nord Stream 2 AG ca operator independent al conductei Nord Stream 2.