BUCUREȘTI, 17 noi – Sputnik. Dan Negru a anunțat pe pagina sa de facebook că „a murit fiica lui Blaga, Dorli Blaga”. El reia o postare mai veche despre care spune că de acum e degeaba și și-a arătat mâhnirea că nu a reușit să își convingă colegii de la televiziuni să o invite în platou.
Dan Negru amintește de o postare mai veche despre Dorli Blaga, care la 91 de ani era perfect lucidă, iar ”poveștile ei despre personalitățile pe care le-a întâlnit sunt extraordinare”.
”Le-aș propune colegilor mei din televiziuni, acu' când se pregătesc programele de 1 Decembrie, să o ia în seamă pe fiica lui Blaga. Poveștile ei vor aduce aplauze și onoare televiziunii care le va difuza. Căutați-o pe fiica lui Lucian Blaga!”, le cerea atunci Dan Negru realizatorilor de emisiuni, amintind de faptul că tatăl ei are o statuie sau o stradă in fiecare oraș românesc.
Dorli Blaga s-a născut la 2 mai 1930, la Berna, Elveția, acolo unde tatăl ei, Lucian Blaga lucra în calitate de atașat de presă la Legația Română. Numele de alint Dorli este de fapt un derivat de la cuvîntul "dor", unul din simbolurile centrale ale poeziei lui Blaga, scrisă mai ales în perioada în care acesta a fost atașat cultural la legațiile românești din Elveția sau Portugalia.
Dorli Blaga a fost împuternicită de Lucian Blaga, prin testamentul său, să îi administreze opera. Fiind și deținătoarea drepturilor de autor a operei lui Lucian Blaga, ea s-a implicat puternic, în special în perioada după 1990, în munca de recuperare și valorificare a operei poetului. A contribuit la editarea romanului postum al lui Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, și a colaborat cu monograful Ion Bălu la redactarea celei mai complete biografii, în patru volume, Viața lui Lucian Blaga. De asemenea, a coordonat publicarea ediției critice a operei complete a lui Lucian Blaga.
Dorli Blaga a scris și un volum de memorii, "Tatăl meu, Lucian Blaga".