BUCUREȘTI, 17 nov – Sputnik. Fostul lider social democrat, Liviu Dragnea, vine cu o solicitare inedită pentru guvernanții români.
Acesta le cere guvernanților să iasă public și să explice unui bătrân cu o pensie de numai 700 de lei cum poate să supraviețuiască un om în lunile de iarnă.
”În numele tuturor românilor pensionari care mi-au scris în această perioadă, cer guvernanților să iasă public și să explice unui bătrân cu 700 de lei pensie cum să supraviețuiască în lunile de iarnă: din ce să își ia mâncare și medicamente, cum să își plătească facturile sau să își cumpere lemne de foc”, transmite Liviu Dragnea într-un comunicat al Alianței Pentru Patrie potrivit stiripesurse.ro.
Dragnea le-a cerut politicienilor să le spună pensionarilor cum să nu moară de foame, boală sau frig. Politicianul susține că, dacă guvernanții nu sunt în stare să facă un buget de țară, să facă măcar bugetul unui român care este forțat să se descurce cu suma de 700 de lei pe lună.
Pe această cale, Dragnea îndeamnă guvernanții să iasă și să discute cu românii.
”Spuneți-le un lucru simplu: cum să facă să nu moară de foame, boală sau frig iarna asta”, conchide fostul lider social-democrat.