Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Putin, către OMS: „Acceleraţi recunoașterea de vaccinuri și medicamente împotriva Сovid”

Președintele rus Vladimir Putin a făcut apel către OMS să accelereze procedurile de recunoaștere a noilor vaccinuri și medicamente împotriva Covid.
Sputnik
BUCUREŞTI, 13 nov – Sputnik. Vorbind prin videoconferință la summitul APEC (Cooperare Economică Asia Pacific), președintele rus a subliniat că recunoașterea reciprocă în timp util a vaccinurilor naționale și a certificatelor de vaccinare este unul dintre principalii factori pentru redresarea activității economice globale.
„Sunt sigur că, cu cât acest lucru va avea loc mai devreme, cu atât va fi mai ușor să se reia pe deplin afacerile globale, turismul și alte activități”, a spus Vladimir Putin, citat de Sputnik Italia.
Rusia
Cercetătorii militari au creat un supliment care reduce concentrația de COVID în organism
Președintele rus a reamintit că Rusia a prezentat inițiativa de a se rezolva problema recunoașterii reciproce a vaccinurilor și certificatelor cât mai curând posibil, la recentul summit G20 de la Roma.
„OMS ar putea accelera procedurile de precalificare privind noile vaccinuri și medicamente, evaluând calitatea, siguranța și eficacitatea acestora”, a spus Putin în timpul summitului forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC).
Summitul APEC 2021 este prezidat de Noua Zeelandă și are loc în format multimedia. Sesiunea, care a reunit șefii de stat ai celor 21 de țări membre, a fost condusă de Jacina Ardern, prim-ministrul Noii Zeelande. La finalul lucrărilor, a fost adoptată o declarație comună intitulată „Join, Work, Grow Together”.