BUCUREȘTI, 11 nov – Sputnik. Avocatul Toni Neacșu a arătat care sunt consecințele dramatice dacă certificatul verde devine obligatoriu pentru toate categoriile de cetățeni și de angajați, fie ei la stat sau la privat.
Comentariul lui Toni Neacșu face referire la faptul că USR vrea să depună un amendament în Parlament care va înăspri prevederile proiectul de lege privind impunerea Certificatului Verde. Concret, USR vrea să impună prin lege ca Certificatul Verde să fie obligatoriu atât pentru angajații de la stat, cât și cei din mediul privat, iar în acest caz nici un angajat – fie el la stat sau la privat – nu va mai putea veni la locul de muncă fără Certificatul verde (adică fără vaccin, dovada trecerii prin boală sau testarea periodică de două ori pe săptămână).
„USR va cere în Legislativ aplicarea nediscriminatorie a Certificatului Verde pentru toți angajații, indiferent că aceștia activează în sistemul public sau cel privat. Vom depune această prevedere la Camera Deputaților sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ, care a trecut recent prin Senatul României”, se arată într-un comunicat USR.
Cum încalcă certificatul verde Constituția
Avocatul Toni Neacșu spune însă că „juridic, dar mai ales constituțional, cel mai flagrant abuz este acela ca prin lege temporară, care va funcționa doar pe perioda stării de alertă, să iei măsuri definitive cu privire la dreptul la muncă. Desfacerea contractului de muncă este o măsură definitivă, este o sancțiune nereparabilă la momentul trecerii crizei medicale și a stării de alertă”, arată el.
El explică și faptul că dreptul la muncă poate fi restrâns în situații excepționale, cum este cea prin care trecem, dar această restrângere trebuie să fie esențialmente temporară (art. 53 Constituție), iar imediat cum starea excepțională care a determinat măsura de restrângere a încetat dreptul trebuie repus în plenitudinea lui inițială.
”Nu poți desface contractele de muncă ca sancțiune pentru neprezentarea certificatului verde decât dacă îți propui să siluiești Constituția. Acest lucru îl știu și parlamentarii dar mizează, arogant, pe imposibilitatea atingerii unui număr minim de parlamentari care să sesizeze Curtea Constituțională. Altfel spus, cum spunea d-na Gorghiu, dacă suntem băieți cuminți și nu sesizăm CCR nu mai contează că prin lege și decizie politică încălcăm Constituția, că nu are cine o spune”, atrage el atenția.
Mai grav, dacă se păstrează obligația prezentării certificatului verde la toate entitățile juridice din amendamentele PNL-USR de la Senat, atunci nici preoții nu mai pot intra în propriile biserici nevaccinați, cultele fiind persoane juridice de drept privat de utilitate publică, finanțate parțial din bugetul de stat.
Neacșu se întreabă cum se va proceda cu persoanele care nu au un contract de muncă, adică cu demnitarii aleși (parlamentari, primari șa.) sau numiți (judecători, procurori, Guvern, prefecți șa.), cărora nu li se poate afecta mandatul, ceea ce înseamnă că din start va fi o situație de inegalitate cu restul cetățenilor.
”În cel mai rău caz un parlamentar nu va putea fi lăsat să intre fizic în Casa Poporului, dar drepturile lui salariale vor merge mai departe și își va exercita mandatul de la distanță, în timp ce ție cetățean obișnuit ți se ia locul de muncă. Egalitate, dar între căței”, observă el.
Apoi, ce se va întâmpla cu personalul Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte culte, mai arată avocatul, cultele fiind persoane juridice de drept privat de utilitate publică, primind inclusiv subvenții din fonduri publice.
”Ca să facă o slujbă creștinească de înmormântare preotul trebuie să aibă certificat verde, pentru că este la locul de muncă?”, a spus Toni Neacșu pe pagina sa de Facebook.