Primul se referă la necesitatea „recuperării pământurilor ucrainene”, referindu-se la regiunile de sud-vest ale Rusiei - ținutul Krasnodar, regiunile Belgorod, Voronej și Kursk. Al doilea se referă la necesitatea schimbării denumirii țării în sine în Rusi-Ucraina.
Zilele trecute, această idee a fost din nou exprimată de un anumit scriitor și filosof de la Kiev. La sfârșitul verii, ditamai consilierul șefului aparatului președintelui, Alexei Arestovici, declara același lucru. Apropo, în octombrie tot el a propus să redenumească limba ucraineană în „rusă”.
Iar în urmă cu câteva luni, la tema „Moscoviții au furat limba, credința ortodoxă, numele țării de la poporul ucrainean, iar acum a sosit timpul să ni le returnăm pe toate”, s-a pronunțat repetat încă un politolog ucrainean și expert (candidat în științe economice și profesor al Academiei Naționale de Management).
Toate acestea, desigur, par foarte amuzante, dar dacă te uiți la esența problemei, există o anumită doză de adevăr în această abordare. Timp de un sfert de secol Grecia a folosit toate pârghiile pe care le avea la dispoziție pentru a obține schimbarea denumirii țării vecine – iar în urmă cu aproape trei ani și-a atins scopul. Acum există Macedonia de Nord, nu doar Macedonia.
Istoria și denumirea au propria lor putere, așa că expresia „cum vei denumi iahtul, așa va pluti” nu s-a născut din senin. Iar Ucraina - sau mai bine zis, statul ucrainean contemporan - a avut aici ghinion din toate punctele de vedere.
Acum, în Occident, teoria rasială critică luptă agresiv pentru dominație în spațiul public și domeniul academic și are șanse mari de succes.
Așa că nu, problema Kievului nu constă în visul de a se impune la nivel mondial ca principalul, sau mai degrabă, unicul moștenitor al Rusiei Kievene. În principiu, orice vis este realizabil dacă faci un efort concertat. Dar anume aici se concentrează obstacolele de neînfruntat pentru Ucraina.
Pe cât de bine stă vecinul nostru din sud-vest la capitolul idei creative, pe atât de rău stă atunci când vine vorba să le implementeze. Anume din această cauză Rusia, care și-a dobândit statutul actual de-a lungul multor secole de grele încercări și luptă pentru propria supraviețuire, privește cercetarea ideologică și creativă a vecinilor săi cu amuzament și nedumerire.
Iar la orice vis expansionist al Kievului ea poate să răspundă sacramental, strângând din umeri: „Vină și ia”.