Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Se schimbă vremea în România: Prognoza meteo - vin ninsorile

Reprezentanții ANM au emis o prognoză meteo potrivit căreia, în România sunt așteptate atât ploi, cât și ninsori și intensificări ale vântului. Prognoza meteo pentru și municipiul București.
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 nov – Sputnik. Vremea se schimbă, iar meteorologii au emis o informare generală, valabilă în toată România, pentru astăzi, 8 noiembrie 2021 și mâine, 9 noiembrie 2021, ora 20.00.
Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în România se așteaptă schimbarea vremii, precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană înaltă.
Conform prognozei meteo de la ANM, temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 25...35 l/mp.

Vremea în România - va ninge la munte

Din a doua parte a nopții de luni spre marți (8 spre 9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge și îndeosebi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali local se va depune strat de zăpadă, informează meteoromania.ro.
În a doua parte a zilei de marți, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaților Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60...70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteo, ANM va actualiza prezentul mesaj.

Prognoză meteo specială pentru municipiul București - cum va fi vremea

De asemenea, a fost emisă și prognoza meteo pentru municipiul București. Vremea în Capitala României se va răci accentuat.
Conform prognozei meteo de la ANM, vremea în București va avea următoarele caracteristici:
„Cerul va fi mai mult noros, iar mai ales pe parcursul zilei de marți - 9 noiembrie 2021 - temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări (rafale de 35...40 km/h). Minima nopții de luni spre marți va fi de 7...8 grade, iar temperatura maximă a zilei de marți se va situa în jurul valorii de 9 grade, informează meteorologii.
ANM va actualiza prezentele informații meteo, în funcţie de evoluţia vremii şi intensitatea fenomenelor meteorologice.