BUCUREȘTI, 5 nov - Sputnik. Directorul CIA, William Burns, s-a aflat în vizită la Moscova, pentru „a avertiza” Rusia de inadmisibilitatea unor acțiuni împotriva Ucrainei și pentru a afla intențiile Moscovei, susține postul de televiziune CNN, cu referință la propriile surse.
“Președintele SUA, Joe Biden, a trimis săptămâna trecută pe directorul CIA, Burns la Moscova pentru a avertiza Kremlinul că SUA urmăresc cu atenție concentrarea trupelor în apropierea frontierei cu Ucraina și va încerca să determine ce motivează acțiunile Rusiei”, transmite postul de televiziune, fără a prezenta mai multe detalii.
Potrivit CNN, după vizita la Moscova, Burns a discutat telefonic cu președintele Ucraina, Vladimir Zelenski, pentru “atenua tensiunile” între Kiev și Moscova.
Vizita lui Burns în Rusia, care nu fusese anunțată prealabil, a avut loc pe 2-3 noiembrie. Oficialul american s-a întâlnit la Moscova cu secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev și cu directorul Serviciului de Informații Externe (SVR), Serghei Narîșkin. În cadrul întrevederilor s-a discutat despre relațiile ruso-americane și combaterea terorismului. Totodată, în cadrul celor două întrevederi din delegația americană făcea parte directorul superior pentru Rusia și Asia Centrală a Consiliului Securității Naționale al Casei Albe, Eric Green.
Vizita lui Burns a fost precedată de vizita în octombrie la Moscova a adjunctului secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, care a avut o întrevedere cu viceministrul rus de Externe, Serghei Reabkov, adjunctul șefului administrației prezidențiale, Dmitri Kozak, precum și cu consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov. Moscova a subliniat că vizita lui Nuland a fost organizată la solicitarea părții americane.