BUCUREȘTI, 4 nov – Sputnik. Veteranul armatei grecești, Stavros Atlamazoglo, a declarat că NATO se pregătește să aplice lovituri nucleare asupra Rusiei. Fostul militar și-a exprimat această opinie într-o articol pentru portalul 19Fortyfive.
În cadrul exercițiilor Steadfast Noon 21 din octombrie, forțele alianței „au lansat” bombe de hidrogen de producție americană B61 în teatrul de operațiuni militare. Într-un comunicat de presă, organizația declarase că este vorba de niște manevre de rutină, care nu au nicio tangență cu ultimele evenimente la nivel mondial. Cu toate acestea, în opinia expertului, aceste exerciții ar putea fi îndreptate împotriva Rusiei.
El a amintit că anul trecut, conducerea NATO a indicat asupra necesității unei alianțe nucleare sigure și unificate din cauza „înrăutățirii condițiilor de securitate și a incertitudinilor în Europa”. Potrivit liderilor blocului, o astfel de alianță ar fi în stare să facă față oricăror circumstanțe neprevăzute pe continent.
“Chiar dacă Rusia nu este menționată expres în declarație, anume ea este ipotetica țintă a acestei declarații”, a menționat Atlamazoglu.
În pofida faptului că de pe vremea distrugerii Hiroshima și Nagasaki nu au fost utilizate armele nucleare, astfel de exerciții, precum Steadfast Noon, sunt extrem de importante în cazul unui război de proporții cu utilizarea unor astfel de arme, scrie observatorul. Datorită antrenamentelor, piloții, echipajul și personajul auxiliar vor ști cum trebuie să procedeze în cazul declanșării unui conflict nuclear, conchide militarul.