Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Cum poate fi suspendat președintele Iohannis și ce șanse are demersul AUR

Constituția României prevede reguli clare pentru suspendarea și demiterea președintelui României, iar criza politică întreținută de Klaus Iohannis ar putea crea condițiile unei asemenea măsuri extreme
Sputnik
BUCUREȘTI, 2 nov – Sputnik. Constituția României, la TITLUL III Autorităţile publice, CAPITOLUL II Preşedintele României, prevede felul în care se poate face suspendarea din funcție a președintelui.

Astfel, la ARTICOLUL 95, se arată:

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Politică
După moțiunea de cenzură reușită, AUR atacă direct Cotroceniul
În condițiile actuale, în care AUR a demarat procedurile de suspendare a președintelui prin strângerea de semnături, traseul este în afara procedurii și nu are nici un efect juridic. Doar când se adună o treime de semnături se poate iniția propunerea de suspendare, care are însă nevoie de votul unei majorități din ambele Camere ale Parlamentului pentru a fi pusă în aplicare.
În paralel cu strângerea de semnături de la cetățeni însă, AUR adună și semnături de la parlamentari. Astfel, copreședintele AUR, George Simion, a anunțat ieri că a început să strângă semnături de la parlamentari pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, el lăudându-se că au semnat deja pentru suspendare și parlamentari de la PNL.
E vorba de parlamentarii plecați împreună cu Ludovic Orban din grupul partidului, numărul acestora fiind până acum de 15, dar nu se știe câți au avut curajul să semneze demersul AUR.
Politică
Lovitura de grație: AUR cere anchetarea averii lui Iohannis, PSD se opune!
PSD și USR ezită deocamdată să intre în jocul AUR pentru că așteaptă să intre la guvernare. În cazul în care PNL ar fi insistat cu guvernul minoritar prin care să îi supere și pe social-democrați, și pe useriști, șansele suspendării lui Iohannis creșteau simțitor.
Însă în ipostaza în care PNL face o supermajoritate cu PSD, UDMR și minorități, suspendarea lui Iohannis devine doar o platformă publică pentru AUR prin care acesta să își întărească imaginea de opozant dur al sistemului.

AUR pune tunurile pe Iohannis

AUR își vede însă mai departe de campania sa, mizând pe nemulțumirea populației față de Iohannis. A fost deschis și un site josiohannis.ro unde sunt centralizate semnaturile electronice care ar fi ajuns deja la 112.593.
Iată și motivele suspendării lui Iohannis, în viziunea AUR:
”De ce Klaus Werner Iohannis nu mai poate fi președintele românilor?
1.
Este principalul vinovat fiindcă statul român a eșuat, așadar a recunoscut chiar și el că nu mai poate fi președinte;
2.
În loc să fie garant al respectării Constituției, a călcat în picioare Legea Supremă și a folosit-o în interes propriu, a făcut tot timpul partizanat politic în favoarea PNL, deși președintele trebuie să fie neutru;
3.
Este vinovatul moral pentru miile de morți, mai ales din ultimele săptămâni, Guvernul lui și oamenii lui au fost incapabili să gestioneze criza sanitară, dar el i-a susținut în continuare în funcții și la putere, rezultând și mai multe victime;
4.
A crescut exploziv facturile românilor, deși suntem producători de energie;
5.
A ignorat complet învățământul românesc, deși s-a lăudat că promovează „România Educată”;
6.
Nu a ratat nicio excursie în străinătate iar acum, când țara se află în cea mai gravă criză politică și sanitară, s-a dus să viziteze Piramidele;
7.
I-a ignorat pe eroii României, lipsind aproape întotdeauna de la sărbătorile naționale;
8.
Și-a neglijat misiunea de mediator între sindicate și patronate, între stat și cetățeni, între diferitele categorii sociale, izolându-se total în luxul de la Cotroceni, departe de nevoile reale ale românilor;
9.
A generat criza politică actuală, în plină pandemie, doar pentru a controla justiția și activitatea guvernului, se comportă ca un dictator care vrea ca toate puterile statului să îl slujească, iar instituțiile să îi stea la dispoziție încălcând legea pentru a-i îndeplini ordinele;
10.
A dezbinat societatea românească, împărțind cetățenii în buni și răi, acuzându-i pe români pentru propriile lui eșecuri”.