Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Economia verde, un simbol al crizei și prostiei politicienilor

Occidentul se antrenează în mersul pe greble: la șase ani de la conferința climatică de la Paris, aceiași participanți se reunesc la Glasgow pentru a repeta tezele care s-au dovedit a fi lipsite de orice valoare. Comentariul este făcut de jurnalista Elena Karaeva.
Sputnik
Cu prilejul deschiderii conferinței ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, Greta Thunberg a fost “galvanizată” cu faimoasa ei replică “cum ați îndrăznit!” și a fost declanșată o campanie în presă cu genericul “orașele vor fi inundate de mare”, iar “planeta va fi acoperită de un strat de cenușă, dacă vom continua să ardem benzina în continuare”.
N-au trecut cu vederea nici cărțile: s-a dovedit că activitatea editorială (nu selecția autorilor și redactarea, ci partea ei industrială - tipografia) dăunează naturii. Masa lemnoasă dispare, vopselele sunt toxice, transportarea presupune emisii de CO2.

Ce-i de făcut?

Membrii ONU, în calitatea de susținători ai ideii de salvare a planetei, însă nu beneficiari ai unor astfel de concluzii, îndeamnă la solidaritate și egalitate, precum și la ajutor reciproc.
Politică
Codrin Ștefănescu: Criza alimentară bate la ușă

Cine ar avea de obiectat?

Cele mai mari corporații transnaționale, care sunt beneficiarii direcți ai situației create, profită mulțumite: pe de o parte se joacă cu deficitul de resurse energetice, având posibilitatea să ridice până la cer prețurile la produsele lor, pe de altă parte – anume ei (sau cel puțin UE) reprezintă principalii destinatari ai fondului de redresare și refacere a economiei, jumătate dintre care (peste 350 de miliarde de euro), vor fi alocați așa-numitei “tranziții verzi”.

Care duce spre nicăieri

În timp ce tranziția la sursele regenerabile de energie (energie eoliană și solară) a fost un succes doar pe hârtie, birocrații europenii au uitat de râpe: spre exemplu, natura-mama influențează asupra puterii vântului și a cantității de zile însorite pe an.
În această vară ea le-a rezervat europenilor și una, și alta la cel mai scăzut nivel.
SUA, care au promis partenerilor gaz lichefiat, și-au îndreptat navele spre Asia, iarăși conform legilor pieței. În Regatul Unit, din care face parte Scoția, unde se desfășoară conferința climatică, și unde gazul a devenit un adevărat lux, iar facturile pentru încălzire și lumină în gospodării a crescut aproximativ cu 800 de lire sterline pe an, în continuare sunt convinși că “nu există nicio alternativă de a trece la surse ecologice de energie”.
Economie
OMV Petrom vrea modificarea Legii Offshore
Pe celălalt mal al Canalului Mânecii, în Bruxelles, continuă să afirme că “doar energia eoliană și solară ne va salva de dependența energetică față de Rusia”.
În același timp, liderul rus a dat indicații conducerii Gazprom să demareze pomparea în depozitele subterane europene a gazului din Rusia.
În lupta dintre “verzii” și “albaștri” învinge rațiunea (și la acest lucru speră cei care nu vor să înghețe în case odată cu venirea în Europa a “generalului Gerilă”), dreapta judecată a celor care știu să adopte niște decizii raționale.
Caloriferele din casă nu vor deveni mai calde de pe urma cuvintelor frumoase, indiferent cât de mult nu le-ar repeta.