BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, pe 25 octombrie, excepții de la prezentarea certificatului verde în România.
Este vorba despre Hotărârea CNSU nr. 94 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă în România pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Prevederile Hotărârii CNSU nr. 94 din 25 octombrie 2021
Accesul în de comerț cu produse nealimentare - restricții și excepții
Conform articolului 1 al Hotărârii nr. 94 a CNSU, accesul în incintele centrelor comerciale care vând produse nealimentare este permis doar persoanelor cu certificat verde, cu excepția accesului în farmaciile din afara acestor centre.
Art.1 -
1.
Se propune ca accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.2.
Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale precum și benzinăriilor.Excepții la accesul în instituțiile publice conform Hotărârii CNSU nr. 94
Conform articolului 2 al Hotărârii nr. 94 a CNSU, persoanele cu certificat verde, precum și o serie de categorii de persoane enumerate în subpunctele a-d de mai jos au dreptul să intre în instituțiile publice din România.
Art.2 - Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și a următoarelor categorii:
a) participanții în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine și siguranță publică;
b) participanții în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale sau administrativ-jurisdicționale;
c) persoanele care necesită acces la servicii medicale și prestații sociale;
d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.
Excepții la intrarea în Centrele Comerciale - conform Hotărârii nr. 94 a CNSU din 25 octombrie
Art.3 - Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele și parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile a:
a) persoanelor care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcționează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT - PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
b) persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului și pentru care sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire.
Art.4 - Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.
Accesul în mall-uri - conform Hotărârii CNSU nr. 94
Mai exact, vedem că au apărut excepții de la măsura interzicerii accesului în centrele și parcurile comerciale, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile.
Subliniem că este vorba, în acest caz, despre: a) persoanele care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcționează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 și fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
b) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.