CHIȘINĂU, 22 oct - Sputnik. Guvernul Republicii Moldova a aprobat hotărârea de instituire a stării de urgență pe teritoriul țării pe o perioadă de 30 de zile.
În perioada 22 octombrie – 20 noiembrie 2021, se instituie stare de urgență în sectorul aprovizionării cu gaze naturale. Hotărârea va fi prezentată Parlamentului spre examinare tot astăzi.
Decizia a fost luată după ce negocierile care au avut ieri la Moscova privind livrarea gazelor către Republica Moldova nu au avut rezultatul așteptat. Între timp pe piața gazelor naturale din Republica Moldova a fost înregistrat un deficit de aproximativ 16 milioane de metri cubi, necesarul pentru luna octombrie fiind acoperit în mărime de doar 67%.
Guvernul a decis procurarea gazului natural din surse alternative.
Potrivit prim-ministrului Natalia Gavrilița, pentru alocarea resurselor financiare Întreprinderii de Stat Energocom, care va fi responsabilă de achiziționarea gazului natural de pe piața internațională este nevoie de rectificarea Bugetului de Stat.
„Rectificarea Bugetului de Stat a intrat în vigoare abia săptămâna aceasta. Dacă mai facem o rectificare mai trece o lună. Avem nevoie de instrumente pentru a reacționa promt și pentru a mări presiunea în rețeaua de gaze”, a declarat premierul Natalia Gavrilița în cadrul ședinței de urgență de la Guvern.