BRUXELLES, 21 oct – Sputnik. Premierul polonez Mateusz Morawiecki care își apără suveranitatea deciziilor privind independenţa justiţiei şi supremaţia dreptului național în fața celui european, a dat un mesaj clar înaintea Consiliului European.
''Nu vom acţiona sub presiunea şantajului, suntem gata pentru dialog, nu acceptăm supra-extinderea competenţelor (instituţiilor UE), dar evident că vom discuta despre maniera de a soluţiona diferendele actuale'', a declarat premeirul polonez la finalul unei discuţii cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi înaintea unei întrevederi cu cancelarul german, Angela Merkel.
Însă liderii europeni i-au cerut să accepte supremația UE. Astfel, şeful statului francez ''şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia creată prin decizia Tribunalului constituţional polonez''.
Potrivit unui comunicat al Palatului Elysée, Emmanuel Macron i-a cerut demnitarului polonez ''să înceapă un dialog cu Comisia pentru a găsi o soluţie compatibilă cu principiile şi regulile noastre comune''.
Pe de altă parte, premierul spaniol, Pedro Sanchez, a spus și el că Polonia trebuie să accepte rolul Comisiei Europene de gardian al tratatelor UE.
Comisia Europeană a lansat mai multe proceduri de infringement contra guvernului de la Varşovia, mai multe cazuri ajungând chiar la nivelul Curţii de Justiţie a UE, încercând să încalece astfel suveranitatea țării.