BUCUREȘTI, 21 oct – Sputnik. Raed Arafat a semnat ieri, 20 octombrie 2021, Ordinul Comandantului Acțiunii nr. 9551 privind instituirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Ordinului Comandantului Acțiunii nr. 9490 din 4 octombrie 2021.
Având în vedere existența unui numpr crescut de persoane infectare cu virusul SARS-CoV-2, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate la nivel național, în special cu varianta Delta a virusului, care mențiune presiune crescândă asupra capacității de gestionare a unităților sanitare, Secretarul de Stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență emite următorul ordin:
Art. 1 – Pentru aplicarea măsurilor prevăzute la Art. (4) din Ordinul Comandantului Acțiunii nr. 9490/04/10/2021 , managerii unităților sanitare publice cu paturi care tratează pacienții COVID pozitivi dispun raportarea în fiecare zi de joi a săptămânii, până la orele 12.00, către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv către Centrul Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției a numărului de angajați, pe categorii de personal, care au fost redistribuiți din secțiile a căror activitate s-a redus prin aplicarea prevederilor Art. 1 din OCA nr. 9490/04.10.2021, către structurile din unitate care tratează pacienții COVID pozitiv separat pe trei categorii către secțiile de terapie intensivă, către unitățile și compartimentele de primiri urgențe, respectiv către celelalte secții sau compartimente COVID.
Art. 2 – Prevederile Art. 1 nu se aplică unităților spitalicești care funcționează integral ca spitale pentru tratamentul pacienților COVID pozitivi.
Art. 3 – Pentru aplicarea măsurilor prevăzute la Art. 4, din OCA nr. 9490/04.10.2021, managerii unităților sanitare publice, cu paturi care nu tratează pacienții COVID pozitivi, dispun raportarea, în fiecare zi de joi a săptămânii, până la orele 12.00, către CJCCI/CMCCI a numărului de angajați pe categorii de personal, care pot fi detașați către spitale care tratează pacienți COVID pozitiv, ca urmare a reducerii activității prin aplicarea măsurilor prevăzute la Art. 1 din OCA nr. 9490/04.10.2021.
Art. 4 – CJCCI/CMCCI centralizează datele primite și le transmit în fiecare zi de joi a săptămânii până la orele 18.00 către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Art. 5 – Managerii unităților sanitare publice, cu paturi care tratează pacienți COVID pozitiv dispun măsuri pentru asigurarea tratamentuoui pacienților COVID pozitiv din structurile de primiri urgențe pentru care nu se identifică paturi fizice petnru transferul pe secțiile spitalelor, inclusiv internarea fără loc pe secții precum și pentru asigurarea zilnică a evaluării acestor pacienți de către medicii din secțiile de specialitate (Anestezie Terapie Intensivă, Boli Infecțioase, Pneumologie etc)
Art. 6 – Prezentul ordin se comunică de către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției către Ministerul Sănătății, către Centrele Județene de Conducere și Coordonare a Intervenției care le transmit Direcțiilor Județene de Sănătătate Publică în vederea diseminării către unitățile anitare publice.