Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Comisia Europeană: Rusia nu manipulează piața gazelor pentru a crește costurile

Comisia Europeană a spus că nu există dovezi potrivit cărora gigantul energetic rusesc Gazprom ar încerca să afecteze aprovizionarea cu gaze a Europei de Vest.
Sputnik
BUCUREŞTI, 15 oct – Sputnik. „Rusia își îndeplinește contractele de furnizare a gazului. Nu avem niciun motiv să credem că pune presiune pe piață sau o manipulează”, a declarat vineri, pentru postul de radio bulgar bTV, Frans Timmermans, șeful adjunct al Comisiei, citat de RT.
Timmermans a adăugat că „cererea de gaze la nivel global este uriașă, inclusiv acolo”. În unele zone din Europa de Vest prețurile au crescut cu până la 250% în ultimele săptămâni, rezervele rămânând scăzute, iar facturile crescute afectând companiile și consumatorii.
Luna trecută, secretarul american al Energiei, Jennifer Granholm, a declarat că UE va trebui să „ia atitudine atunci când există jucători care ar putea manipula aprovizionarea pentru a trage beneficii din asta”, sugerând că criza ar putea fi determinată de „manipulare”. Unii analiști au dat vina pe Rusia pentru că nu a crescut producția ca răspuns la cererea în creștere.
Economie
Putin a punctat cauza creșterii prețului la gaz în Europa
Totuşi, Kremlinul a insistat că Gazpromul îşi îndeplinește toate comenzile sale existente și ia măsuri pentru a se asigura că poate crește volumul de gaze care ajunge în Europa de Vest, dacă sunt convenite noi contracte.
Vorbind la începutul acestei săptămâni, președintele rus Vladimir Putin a pus creșterea prețurilor pe seama scăderii producției de energie electrică din parcurile eoliene, care reprezintă o pondere tot mai mare din producția de energie a UE.
De asemenea, Putin a criticat afirmațiile potrivit cărora Rusia „foloseşte ca o armă” aprovizionarea cu energie, spunând că o astfel de afirmaţie constituie „un nonsens complet” și adăugând că „analiza corectă a situației este adesea înlocuită de sloganuri politice goale”.
„Dacă ne cer să creștem [aprovizionarea], suntem gata să o creștem. Vom crește cu cât ne cer partenerii noștri. Nu este vorba de niciun refuz, niciunul”, a subliniat Putin.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat anterior că Rusia este pregătită să pompeze mai mult gaz pentru continent, dar creșterea producției necesită timp. „Depozitele subterane nu pot fi pompate doar în câteva zile prin simpla deschidere a unei supape. Există limite tehnologice”, a explicat purtătorul de cuvânt.