BUCUREȘTI, 14 oct – Sputnik. Sancțiunile împotriva statelor membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) trebuie să stimuleze statele la consolidarea cooperării și la tranziția spre plăți reciproce în monedele naționale, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul summitului UEE, în regim de conferință video.
“Astfel de condiții nefavorabile, pe care le observăm, trebuie să stimuleze consolidarea cooperării în interiorul uniunii noastră. Sporește importanța unei interacțiuni strânse în tranziția la monedele naționale și reducerea utilizării dolarului și euro în plățile reciproce, organizarea substituirii importurilor, dezvoltarea sectoarelor tehnologiilor avansate, asigurarea populației cu toate produsele alimentare necesare”, a subliniat Putin.
Șeful statului rus a adăugat că sancțiunile împotriva statelor UEE sunt utilizate nu doar în calitate de instrument al unei concurențe neloiale, “dar și drept un mijloc de subminare a guvernelor legitime prin generarea unor probleme sociale, economice și politice sau prin acutizarea problemelor existente, prezente în orice țară”.